Pe 17 noiembrie, la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuțiu, va avea loc forumul internațional intitulat „Rolul României în asigurarea securității energetice a Europei”. Evenimentul este organizat de către CCIR (Camera de Comerț și Industrie a României), în parteneriat cu EY România și Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO).
Preocupările actuale legate de securitatea energetică a Uniunii Europene pun în prim plan eforturile naționale și europene pentru asigurarea de energie sigură, accesibilă și sustenabilă, atât prin diversificarea furnizorilor de gaze naturale și a surselor/ producătorilor de energie electrică, cât și prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și implementarea soluțiilor de eficiență energică.
Mihai Daraban: Totul depinde de Comisia Europeană și de interesul acesteia să semneze cât mai urgent contractele de aprovizionare cu gaz
„Dacă ne apucăm de treabă de mâine, în maximum cinci ani putem să depășim această criză a energiei.
Totul depinde de Comisia Europeană și de interesul acesteia să semneze cât mai urgent contractele de aprovizionare cu gaz de pe una dintre piețele deja funcționale, cum ar fi: Qatar, Algeria, Trinidad Tobago, SUA sau Norvegia. În momentul de față, de exemplu, navele care ar putea transporta gaz natural lichefiat sunt blocate pe rute precum cea a Japoniei, Coreei de Sud, Chinei sau Australiei pentru că armatorii așteaptă semnarea acestor contracte.
Și când vorbim de transportul naval al gazului, trebuie avut în vedere că o navă poate aduce 200 de mii de metri cubi de gaz natural lichefiat, ceea ce înseamnă 120 de milioane de metri cubi gaz convenţional, numai la un singur transport. Totul este să ai unde să-l stochezi și ulterior să-l transporți prin conducte.
Rămâne să vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de gazul rusesc sau sunt numai simple declarații. Nu văd aceeaşi grabă în semnarea acestor contracte, așa cum am văzut în cazul semnării contractelor pentru importul vaccinurilor anti-Covid.
De asemenea, cunosc foarte multe proiecte de alternativă la gazul rusesc care au fost „uitate” prin sertarele Comisiei Europene, inclusiv proiectul AGRI care viza România în mod direct. Nu poți să nu creezi alternative știind că ele există”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Mai multe detalii despre Forumul Internațional „Rolul României în asigurarea securității energetice a Europei” puteți regăsi accesând acest link:
https://ccir.ro/event/forum-international-rolul-romaniei-asigurarea-securitatii-energetice-europei/