Cu un ochi la criza financiară şi altul la bugetele tot mai restrânse ale pasagerilor, transportatorii aerieni aplică reduceri promoţionale de 10% pånă la 20% la preţul biletelor. Bucureşti-München, doar 217 euro, Bucureşt-Barcelona, 144 de euro, Bucureşti-Londra, 263 de euro. Nu, nu sunt oferte ale operatorilor low-cost, ci ale companiilor de linie, care fac eforturi de a-şi menţine rentabilitatea pe rutele operate. Noile preţuri din ofertele speciale introduse de acest
Cu un ochi la criza financiară şi altul la bugetele tot mai restrânse ale pasagerilor, transportatorii aerieni aplică reduceri promoţionale de 10% pånă la 20% la preţul biletelor.
Bucureşti-München, doar 217 euro, Bucureşt-Barcelona, 144 de euro, Bucureşti-Londra, 263 de euro. Nu, nu sunt oferte ale operatorilor low-cost, ci ale companiilor de linie, care fac eforturi de a-şi menţine rentabilitatea pe rutele operate. Noile preţuri din ofertele speciale introduse de acestea în ultimele zile sunt pentru zboruri dus-întors. Biletele pot fi cumpărate chiar şi cu mai puţin de o săptămånă înainte de călătorie, iar ofertele sunt valabile pånă la sfårşitul acestui an. Promoţiile acoperă nu doar o parte din rutele europene, ci chiar şi rute transatlantice. Spre exemplu, un bilet dus-întors pe ruta Bucureşt- New York, cumpărat astăzi şi cu plecare în cåteva zile costă 584 de euro la operatorul Air France. Ca element de comparaţie, în urmă cu cåteva luni, cånd Delta Airlines încă opera zboruri din Bucureşti către New York, preţul unei curse era de aproximativ 800 de euro.
Evident, aceste promoţii atrăgătoare pentru turişti intervin pe fondul crizei financiare mondiale, în urma căreia numărul de călători a scăzut, consumatorii fiind mult mai precauţi la capitolul cheltuieli. Potrivit Asociaţiei Liniilor Aeriene Europene (AEA), în primele opt luni ale acestui an, companiile aeriene europene au transportat peste 241,9 milioane de pasageri, cu peste 31 de milioane mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „Ca efect al actualului context economic, aceste cifre sunt cele mai slabe pe care industria le-a înregistrat în ultimii 25 de ani şi, întrucåt principalele economii europene se află încă în recesiune, nu ne putem aştepta la o revenire spectaculoasă a industriei aeriene în viitorul apropiat“, spune Ulrich Schulte-Strathaus, secretarul general al AEA. Conform asociaţiei, Air France a transportat, în perioada ianuarie-august 2008, aproape 34 de milioane de pasageri, în timp ce British Airways a avut la bord 21,7 milioane de pasageri, KLM, 15,9 milioane, iar Iberia, 15,8 milioane. Tendinţa descrescătoare a fost generată de o scădere abruptă a traficului european, de 7,9%, în luna august, şi de 12,4%, în luna septembrie. „Combinaţia toxică formată din recesiune, prăbuşirea încrederii consumatorilor, dar şi declinul mediului de afaceri, toate acestea în contextul variaţiei preţului petrolului care afectează atåt liniile aeriene cåt şi călătorii, pune, la îndoială sănătatea industriei“, descrie situaţia Schulte-Strathaus.
Tarom se bate în tarife cu competitorii direcţi
„Nu trebuie uitat faptul că la nivel mondial este criză economică, ceea ce pe plan naţional ar putea duce la o scădere importantă a numărului de pasageri“, spune Mădălin Tudor, PR manager al companiei Tarom. „La momentul acesta, nu am înregistrat o scădere importantă a numărului de pasageri“, adaugă acesta. Potrivit AEA, Tarom a avut, în perioada ianuarie-august 2008, un trafic de peste 1,2 milioane de călători pe rutele operate. „În contrapartidă cu companiile aeriene concurente, Tarom vine cu tarife promoţionale mai bune decåt operatorii de linie ai ţărilor în care zburăm“, spune Tudor. Nici Air France nu a întårziat lansarea de oferte promoţionale, în special pentru zborurile transatlantice: New York, 586 euro, Toronto, 615 euro, Shanghai, 592 de euro. „Pe långă aceste oferte, mai avem cåteva zile pe lună în care se pot găsi bilete de avion la preţuri excepţionale, în cazul în care rezervarea se face în acele zile“, spune Alexandru Dobrescu, director general Air France-KLM. Reprezentanţii companiei sunt de părere că, în contextul actual al crizei, toate companiile aeriene vor fi nevoite să umble la preţuri pentru a-şi păstra clienţii.
Seria de reduceri continuă cu British Airways. Odată ajuns la Londra, un pasager poate călători către Atlanta sau Washington cu aproximativ 280 de euro sau cu doar 490 de euro dacă destinaţia finală este Beijing. „Dacă criza economică va avea un impact major asupra călătoriilor, oamenii vor fi încurajaţi să călătorească cu aceste discounturi pe care le oferim“, spune Emil Delibashev, director comercial al British Airways pe Romånia, Moldova şi Bulgaria.
144 de euro costă un bilet de avion dus-întors pe ruta Bucureşti-Barcelona. Zborul este efectuat de către Iberia
In aer
Preţurile biletelor pentru rutele transatlantice sunt mai atrăgătoare ca oricånd. Operatorii aerieni se întrec în oferte promoţionale, pornind de la 584 de euro
Preţurile aterizează lin
LUFTHANSA Compania propune preţuri avantajoase la biletele de avion rezervate de vineri pånă luni. Un bilet cu destinaţia Hong Kong costă 689 de euro, Los Angeles, 579 de euro. Zborurile sunt cu plecare din München sau Frankfurt.
KLM Olandezii propun pentru următoarele zece zile promoţii pentru destinaţii din America Centrală şi de Sud. Un bilet dus-întors spre Mexic costă 699 de euro, iar pentru Brazilia, 779 de euro. Zborurile sunt cu plecare de la Amsterdam, ceea ce înseamnă că turistul romån va plăti alţi 299 de euro pånă în capitala olandeză.
AUSTRIAN AIRLINES Operatorul austriac a venit cu oferte excepţionale pentru zborurile din Europa. Un bilet dus-întors Bucureşti-Viena costă 99 de euro. Un bilet pånă la Nisa costă 357 de euro.
TAROM Un bilet Bucureşti-Madrid cu operatorul romån costă 240 de euro, în timp ce pånă la Cairo se plătesc 339 de euro. Cei care vor dori să meargă la Paris vor scoate din buzunar 249 de euro.