Numărul vånzărilor lucrărilor de artă a scăzut dramatic anul acesta, sub influenţa crizei financiare, chiar dacă cifrele de afaceri ale caselor de licitaţii au crescut cu circa un milion de euro.

Mişcările de pe piaţa internaţională de artă s-au propagat în Romånia mult mai rapid decåt cele financiare şi economice. Dan Tudor, coordonatorul proiectului tudor-art.com, spune că numărul lucrărilor adjudecate a scăzut cu 25% în 2008, chiar dacă cifrele de afaceri realizate de casele de licitaţie din Romånia au înregistrat o creştere de 30%, pånă la patru milioane de euro (vånzări de artă oficiale), din care jumătate aparţin Casei de Licitaţii Alis. În a doua jumătate a anului, numărul vånzărilor prin casele de licitaţii a scăzut cu aproximativ 75%.

Colecţionarii se plång de faptul că tot mai multe lucrări de artă sunt falsificate sau våndute la negru, iar lucrurile de calitate apar  rar. Deşi tablourile au fost cele care au contribuit în continuare la creşterea cifrei de afaceri a caselor de licitaţie, „mobilierul de artă şi obiectele numismatice au dispărut aproape cu desăvårşire din licitaţii, dar au început să se våndă bine ediţiile bibliofile de colecţie“, spune Corneliu Enea din Bucureşti. Un alt colecţionar, din Transilvania, spune că mare parte din operele de artă romåneşti încep să se våndă în Ungaria sau chiar Viena, în încercarea de a se obţine un preţ mai bun.

Motivele principale ale acestor scăderi sunt oferta săracă, lipsa lichidităţilor şi reticenţa romånilor în faţa plasamentelor în obiecte de artă. „S-au våndut relativ bine numai lucrările de vårf, cu predilecţie cele catalogate, sau lucruri ieftine şi plăcute ochiului. Cine se laudă că a făcut vånzări masive şi recorduri de multe zeci şi sute de mii de euro/bucată minte sau dezinformează. Au fost nenumărate vånzări dubioase, cu predilecţie la casele de licitaţie înfiinţate recent, dar şi la cele cu state mai vechi de serviciu pe piaţă“, spune Mihail Papagheorghiu, director general Casa de Licitaţii Alis.

Tonitza, vedeta pieţei

Ca tendinţă, piaţa tablourilor a continuat să fie atrasă de lucrările lui Nicolae Tonitza, în detrimentul lucrărilor lui Nicolae Grigorescu, pictorul care a dominat topul celor mai våndute tablouri ani de-a råndul. De remarcat că în topul vånzărilor pe 2007 „Flori de nalbă“ a lui Grigorescu ocupa locul trei, cu un preţ de adjudecare de 188.000 de euro, în condiţiile în care în acest an acelaşi tablou ocupă doar locul cinci, fiind revåndut pentru 55.000 de euro, cu o depreciere de 60%. Cel mai våndut pictor în 2008 a fost Gheorghe Petraşcu, dar şi în acest caz preţurile de vånzare au fost destul de mici.

140-23944-30mihailbucurpapaghf82c.jpg«În a doua jumătate a anului, piaţa a scăzut dramatic, cu vånzări la 25%-30% din potenţial. S-au våndut relativ bine numai lucrările de vårf.»
Mihail Papagheorghiu, director general Casa de Licitaţii Alis

-25% este scăderea numărului lucrărilor de artă våndute în 2008, comparativ cu 2007. Valoric, piaţa a crescut cu 30%

 140-23945-30plasamente01.jpg