Criza financiară propagată din statele dezvoltate s-a transformat într-o problemă economică mondială şi devine o criză a şomajului în faţa căreia nicio regiune nu este imună, iar ţările sărace sunt cele mai vulnerabile, se arată într-un raport realizat în comun de Banca Mondială şi FMI.
Statele cu venituri medii, categorie în care este inclusă şi România, au fost primele dintre ţările în curs de dezvoltare care au resimţit impactul crizei financiare, deoarece de bazează masiv pe fluxurile de capital privat din străinătate, potrivit Mediafax.
După apariţia crizei economice, statele în curs de dezvoltare au înregistrat cele mai accentuate ritmuri de scădere din ultimele decenii ale intrărilor de capital privat.
Ţările cu venituri medii şi mici vor fi afectate sever în acest an de un al doilea val de efecte ale recesiunii şi declinului comerţului la nivel internaţional. Statele sărace se vor confrunta, în special, cu reducerea exporturilor, a activităţii în turism, a investiţiilor directe străine, volatilitatea preţurilor materiilor prime şi, probabil, scăderea ajutorului din străinătate.
Banca Mondială şi FMI subliniază că statele dezvoltate vor trebui să intervină prin acţiuni coordonate pentru a restabili încrederea în sistemele financiare şi să stimuleze cererea.
În plus, sunt necesare măsuri urgente pentru a atenua impactul crizei în ţările în curs de dezvoltare. Astfel, în aceste state va trebui stimulată creşterea economică, protejând, în acelaşi timp, populaţia săracă.
Raportul notează o serie de măsuri prioritare în vederea redresării economiilor statelor în curs de dezvoltare, printre care asigurarea unei politici fiscale adecvate pentru protejarea populaţiei sărace sau a categoriilor mai vulnerabile şi pentru a stimula creşterea economică.
Printre alte priorităţi sunt menţionate întărirea sistemului de protecţie socială şi susţinerea programelor de infrastructură, prin care se pot crea locuri de muncă şi se asigură, totodată, baza dezvoltării economiice viitoare.
Cele două instituţii financiare insistă asupra importanţei susţinerii sectorului privat, prin îmbunătăţirea mediul de afaceri pentru a fi stimulate investiţiile.
Banca Mondială estimează că statele în curs de dezvoltare se vor confrunta în acest an cu un deficit de finanţare cuprins între 270 şi 700 miliarde dolari.
FMI prognozează că economia mondială se va comprima cu 1,3% în acest an. Fondul a avertizat, în prognoza de primăvară privind perspectivele economiei mondiale, că lumea se află într-o recesiune severă, generată de o criză financiară gravă şi o pierdere acută de încredere.
Sursa: Mediafax