Criza financiară redă aurului sclipirea

Când băncile au probleme, indicii bursieri scad vertiginos, iar dolarul o ia şi el la vale, investitorii par să-şi aducă brusc aminte de cel mai cunoscut şi mai apreciat metal din lume. Potrivit World Gold Council (WGC), în trimestrul al treilea al acestui an s-au tranzacţionat pe pieţele de profil 138 de tone de aur, ceea ce reprezintă un nou record (prima treaptă a podiumului era ocupată până atunci de ultimul trimestru din 2004, cu 113 tone). Şi sumele vehiculate au fo

Când băncile au probleme, indicii bursieri scad vertiginos, iar dolarul o ia şi el la vale, investitorii par să-şi aducă brusc aminte de cel mai cunoscut şi mai apreciat metal din lume.

Potrivit World Gold Council (WGC), în trimestrul al treilea al acestui an s-au tranzacţionat pe pieţele de profil 138 de tone de aur, ceea ce reprezintă un nou record (prima treaptă a podiumului era ocupată până atunci de ultimul trimestru din 2004, cu 113 tone). Şi sumele vehiculate au fost fără precedent: 20,7 miliarde de dolari, cu 30% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Principalul motiv al acestei efervescenţe? „Este clar că principalele caracteristici ale aurului, de plasament solid şi sigur, a fost o atracţie majoră pentru investitori în această perioadă de instabilitate, de temeri legate de inflaţie şi un dolar care se prăbuşeşte“, a explicat James Burton, CEO al WGC.

Într-adevăr, criza financiară din Statele Unite, care s-a resfrânt mai mult sau mai puţin asupra sistemelor bancare şi a pieţelor de capital din lumea întreagă, i-a făcut pe investitori, fie ei mari companii sau persoane fizice, să se reorienteze.

Efectul imediat al presiunii a fost creşterea puternică a preţului aurului: de la un minim de circa 610 dolari pe uncie, la sfârşitul lunii august, până la un record de 841 de dolari pe uncie pe 8 noiembrie (foarte aproape de recordul de 850 de dolari atins în ianuarie 1980). Trebuie spus că, în 2006, cotaţia aurului a atins minimul în ianuarie (525 de dolari pe uncie), în 2005 în mai (414 dolari pe uncie), în 2004 tot în mai (375 de dolari), iar în 2003 în aprilie (320 de dolari pe uncie).

O mie de dolari uncia

Deşi creşterea este spectaculoasă faţă de cotaţiile anilor anteriori, lucrurile nu se vor opri aici. În iunie, când preţul unciei de aur era de circa 650 de dolari (cam 20 de dolari sau 14,5 euro gramul), analiştii de la JP Morgan spuneau că, pe termen mediu, cotaţia unciei de metal preţios va ajunge la 850 de dolari (lucru care aproape s-a întâmplat), urmând, destul de repede, să fie atins şi pragul de 1.000 de dolari. „Un preţ al unciei de aur scris cu patru cifre ni se pare destul de probabil, având în vedere situaţia destul de tensionată dintre cerere şi ofertă de pe această piaţă“, au declarat ei.

Alţi observatori sunt însă ceva mai prudenţi. John Reade, analist pentru metale al UBS, a decarat că preţul mediu al aurului în 2008 va fi de 760 de dolari pe uncie, în 2009 urmând să scadă la 700 de dolari. La rândul lor, experţii Merril Lynch au modificat în sens crescător prognoza privind preţul mediu al aurului pentru 2008, însă şi ei s-au oprit în jurul valorii de 700-750 de dolari pe uncie.

Cum şi unde putem să investim?

Pentru investitorii din România care ar dori să-şi plaseze o parte a economiilor în aur, piaţa internă oferă posibilităţi limitate. Practic, pot fi achiziţionate bijuterii sau monede din aur, care apoi să fie păstrate (preferabil, într-o casetă de valori la o bancă sau într-un seif aflat în permanenţă sub supraveghere) şi vândute atunci când preţul metalului creşte. Dezavantajele principale: produsele cu pricina pot costa mai mult decât cantitatea de aur pe care o conţin, din cauza manoperei investite în realizarea lor, a vechimii sau rarităţii, iar aceste considerente pot complica valorificarea lor; deţinerea efectivă a metalului îi poate expune pe investitori răufăcătorilor.

De aceea, de preferat ar fi orientarea spre pieţele internaţionale. Pot fi, de exemplu, achiziţionate unităţi în fondurile de investiţii care îşi plasează banii în aur sau hârtii de valoare la cele câteva burse de aur din lume. Mai pot fi plasaţi bani şi în aşa-numitele „gold certificates“, documente care atestă că deţinătorul lor este proprietarul unei anumite cantităţi de aur depozitate la emitent (în general, bănci din Germania, SUA şi Elveţia). Mai puţin utilizate sunt planurile de economisire în aur, disponibile pe piaţa niponă – în fiecare lună, se alocă o sumă fixă, care însă nu este depusă într-un cont, ci folosită pentru cumpărarea de aur. Dincolo de diversitatea soluţiilor disponibile, siguranţa tranzacţiilor şi posibilitatea de a te conecta direct la pieţele internaţionale, şi aceste sisteme au dezavantajele lor. Este vorba de taxele şi comisioanele percepute pentru tranzacţionarea şi stocarea metalului preţios, care pot fi, în unele cazuri, destul de piperate.