'Luni, 9 februarie, între orele 12,00 – 15,00, vom organiza un miting de protest în faţa Parlamentului, la intrarea în Parcul Izvor, pentru a cere Guvernului, Camerei Deputaţilor, Băncii Naţionale şi băncilor comerciale convertirea în lei a creditelor în valuta, respectiv a celor în franci, euro şi dolari. Marţi, 10 februarie, va avea loc o nouă acţiune de protest, tot în faţa Palatului Parlamentului, însă între orele 14,00 – 17,00, pentru a ne suprapune cu şedinţa Comisiei de buget, finanţe, în cadrul căreia va fi audiată conducerea Băncii Naţionale a României. De miercuri, 11 februarie, intenţionăm să demarăm o acţiune de boicotare a activităţii sucursalelor băncilor din România, prin efectuarea de plăţi de numai 1 leu prin casierie. Pentru cele două mitinguri, de luni şi marţi, am depus deja cerere de autorizare la Primăria Capitalei', a declarat pentru Daniel Teodorescu, membru al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF, citat de Agerpres.
Grupul a organizat duminică, între orele 12,00 – 14,30, un miting de protest în Piaţa Constituţiei, solicitând Guvernului, Camerei Deputaţilor, Băncii Naţionale şi băncilor comerciale convertirea în lei a creditelor în valuta, respectiv a celor în franci, euro şi dolari. La acţiune au participat peste o mie de cetăţeni din Bucureşti, dar şi din Galaţi, Brăila şi Călăraşi, care au fluierat din vuvuzele, au scandat lozinci precum "Isărescu dictator, avocatul băncilor", "Demisia", "Hoţii", "Jos Isărescu" şi au agitat pancarte pe care se putea citi "Nu vrem banii de la stat, vrem sistem reglementat", "Conversia la cursul istoric plus 20%", "Banca = cămătar legalizat de BNR şi de stat".
Citiți și: Isărescu: Fixarea cursului de schimb între leu şi franc este o fantezie la oră de seară la televizor
Grupul Clienţilor cu Credite în CHF a mai organizat, pe 25 ianaurie a.c., un alt miting de protest în Piaţa Constituţiei, având acelaşi scop, respectiv de a solicita autorităţilor convertirea în lei a creditelor în valută. În data de 15 ianuarie 2015, francul elveţian s-a apreciat puternic pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani.
Citiți și: Majoritatea creditelor în franci elveţieni au fost date românilor cu venituri mici
Câteva dintre soluţiile pentru clienţii cu credite în franci agreate în cadrul unei întâlniri între conducerea executivă a Băncii Naţionale a României, conducerile băncilor comerciale care au acordat credite în franci elveţieni şi conducerea Asociaţiei Române a Băncilor au vizat anumite soluţii individualizate precum menţinerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia creditelor la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei, dar şi reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii CHF, însă doar în baza unor negocieri individuale şi fără a discrimina debitorii în alte monede. În context, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine că este necesară o soluţie legislativă prin care să se impună împărţirea riscurilor şi aplicarea principiului echităţii.
Citiți și: Isărescu: "Viitorul e nesigur. Dacă l-am ghici, ce plictiseală ar fi!"
Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, conversia creditelor din franci elveţieni în lei la cursul istoric ar genera pierderi de 5,7 miliarde de lei (0,8% din PIB), iar conversia tuturor creditelor în valută (franci plus euro) la cursul istoric din momentul acordării creditului ar genera pierderi de 9,8 miliarde de lei (1,4% din PIB).
Datele BNR arată că în jur de 75.000 de români sunt afectaţi de problemele generate de aprecierea francului elveţian, un sfert dintre debitorii în CHF având credite sub 4.000 de franci şi tot atâţia, de peste 47.000 de franci. În privinţa gradului de îndatorare, clienţii cu venituri de 700 de lei ajung la 184%, iar cei cu venituri peste 7.000 de lei la 26%, reiese din datele BNR.