Aversiunea băncilor faţă de risc a contribuit la prudenţă în acordarea de credite în 2011. Trendul descrescător a fost determinat şi de scăderea venitului românilor şi tendinţa crescută spre economisire, fapt ce a contribuit la creşterea valorii nominale a depozitelor totale până la 40,5 miliarde euro în decembrie 2011, arată o analiză a companiei Ensight Management Consulting asupra pieţei bancare din Europa Centrala şi de Est şi România.
Creditele care au crescut anul trecut sunt cele acordate companiilor, care au atins un nivel de 26,7 miliarde euro, în timp ce creditele acordate populaţiei au rămas la un nivel relativ stabil în valori nominale.
Din păcate, creditele neperformante şi-au continuat trendul crescător şi în 2011, ceea ce a dus la înrăutăţirea calităţii creditelor pentru multe banci. Drept urmare, profitabilitatea întregului sistem bancar a fost afectată semnificativ şi în 2011, înregistrând la sfârşitul anului o pierdere agregată de circa 100 de milioane de euro.
Activele nete bancare totale au crescut cu 3,5% în 2011, un nivel care rămâne, însă, scăzut comparativ cu valorile înregistrate înainte de 2009. La nivelul Europei Centrale şi de Est, activele bancare totale au înregistrat, în 2010, un trend pozitiv şi o uşoară creştere de 2%. România a fost a patra cea mai mare piaţă bancară din ECE, dar cu active bancare totale sub media ECE, se mai arată în raportul citat.
În ceea ce priveşte creditele bancare la nivelul ECE, acestea au crescut cu aproximativ 13% în termeni nominali, comparativ cu valorile din 2009. Polonia a reprezentat un motor puternic de creştere, în timp ce Bulgaria, Slovenia, Ungaria şi România au înregistrat o creştere redusă a activelor bancare totale.
Concluzia analizei efectuate de Ensight este că printre principalele tendinţe pe termen scurt şi mediu ale sistemului bancar din România se numără: creşterea presiunilor de finanţare, activitate de creditare redusă, orientare crescută spre atragerea de proiecte co-finanţate din fonduri europene, controlul costurilor şi optimizarea reţelei de sucursale, schimbări în mediul competitiv, precum şi concurenţa sporită pentru clienţii „buni”.