În 2008, doar 29% dintre români au economisit pentru a-si asigura un sprijin financiar sigur pentru viitor.
Un studiu desfăşurat în 2008 de Henley Centre Headlight Vision pentru Aviva evidenţiază faptul că, deşi contextul economic internaţional i-a pus pe gânduri pe majoritatea românilor, puţini sunt cei care acţionat în consecinţă.
Cei mai prevăzători s-au declarat a fi bucureştenii şi dobrogenii, 38%, respectiv 35% spunând că au făcut economii pentru situaţiile neprevăzute. Pe primul loc în topul regiunilor care nu economisesc se află Moldovei – 75% dintre moldoveni nu au economisit şi nici nu plănuiesc să îşi schimbe comportamentul în viitorul apropiat.
Majoritatea economiilor, sub 100 de euro pe an
Dintre puţinii români care au pus bani deoparte, doar 7% au reuşit să economisească cel mult 100 euro/an.
În acelaşi timp, doar 4% dintre respondenţi au declarat că au reusit să pună de-o parte peste 1.500 euro/an.
Două treimi nu îşi permit să economisească
Printre motivele principale care îi împiedică pe români să economisească se numără faptul că nu îşi pot permite (64%),creditele mari pe care le au în prezent (18%), lipsa încrederii în produsele financiare (13%), riscul de a-si pierde banii investiţi (12%) sau faptul că preferă mai mult să cheltuiască banii decât să-i economisească util (7%).
Cu privire la viitor, cei mai optimişti rămân tinerii cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani. 35% dintre acestia consideră că situaţia se va schimba în bine şi că vor avea posibilitatea de a pune bani deoparte pentru situaţii neprevăzute.
Românii care nu economisesc, după zone geografice
- Moldova – 75%
- Banat – Crişana – Maramureş – 73%
- Muntenia – 72%
- Oltenia – 70%
- Ardeal – 69%
- Dobrogea – 65%
- Bucureşti – 62%
SURSA: Aviva Asigurări de Viaţă