O jumătate de miliard de oameni sunt pe marginea prăpastiei! Semnal de alarmă de la OMS. Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că aceștia au fost împinşi în sărăcie extremă în 2020. Motivul: ei au fost nevoiţi să achite din fonduri proprii diverse costuri medicale în timpul pandemiei de COVID-19.
Costurile medicale din timpul pandemiei au împins peste o jumătate de miliard de oameni în sărăcie. Organizația a avertizat că mai mult de o jumătate de miliard de oameni din lumea întreagă au fost împinşi în sărăcie extremă în 2020 după ce au fost nevoiţi să achite din fonduri proprii diverse costuri medicale în timpul pandemiei de COVID-19, au anunţat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Banca Mondială, informează Reuters.
Pandemia de COVID-19 a perturbat funcţionarea serviciilor medicale la nivel global. Pandemia a declanşat cea mai gravă criză economică de după anii 1930, afectând şi mai mult situaţia precară în care se aflau sute de milioane de oameni, cărora le-a fost şi mai greu să plătească pentru asistenţă medicală, se afirmă într-un comunicat comun publicat de cele două organizaţii.
Semnalul transmis de șeful OMS
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că toate guvernele trebuie să reia imediat şi să accelereze eforturile pentru a se asigura că fiecare dintre cetăţenii lor poate să aibă acces la servicii medicale fără să se mai teamă de consecinţe financiare. Acesta a îndemnat guvernele lumii să îşi concentreze atenţia asupra sistemelor de sănătate şi să rămână angajate pe calea care duce spre asigurarea medicală universală. Este vorba de un concept definit de OMS în virtutea căruia orice persoană ar trebui să aibă acces la serviciile medicale de care are nevoie, fără să întâmpine dificultăţi financiare.
Asigurările de sănătate reprezintă o chestiune politică majoră în Statele Unite, una dintre puţinele ţări industrializate care nu a adoptat o asigurare universală pentru cetăţenii săi.
Guvernele trebuie să facă alegeri dificile
Pe plan global, pandemia de COVID-19 a agravat şi mai mult această chestiune, iar programele de vaccinare au înregistrat un regres pentru prima dată în ultimii 10 ani, în timp ce numărul deceselor cauzate de tuberculoză şi malarie a crescut.
„Într-un context fiscal marcat de constrângeri, guvernele trebuie să facă alegeri dificile pentru a proteja şi a creşte bugetele pentru sănătate”, a declarat Juan Pablo Uribe, director global pentru sănătate, nutriţie şi populaţie în cadrul Băncii Mondiale.
Trebuie amintit că OMS a tras, acum câteva zile, un semnal de alarmă referitor la noua tulpină a virusului. Potrivit Organizației, varianta Omicron a fost raportată în mai multe ţări, cazurile de COVID-19 fiind în creştere în sudul Africii, inclusiv în Zimbabwe. În acest context, OMS a avertizat că numărul pacienţilor care necesită spitalizare este probabil să se mărească odată cu răspândirea acestei variante