O nouă recesiune apare la orizont. Potrivit unui reputat economist, criza datoriilor va lovi întreaga lume și nu se va sfârși cu bine.
„Prevăd că următorii 10 ani vor fi deceniul datoriilor. Datoria la nivel global se apropie de un punct culminant. Nu se va sfârși cu bine”, a declarat Laffer, președintele firmei de consultanță în investiții și avere Laffer Tengler Investments, pentru CNBC.
Datoria globală a crescut ca pondere în produsul intern brut (PIB) global la 336%. Acest lucru reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu o rată medie a datoriei în PIB de 110% în 2012 pentru economiile avansate. Și de 35% pentru economiile emergente. În al patrulea trimestru din 2022, această rată era de 334%. Asta arată cel mai recent raport de monitorizare a datoriei globale realizat de Institutul de Finanțe.
Cheltuielile trebuie reduse
Pentru a face față plăților datoriilor, se estimează că aproximativ 100 de țări trebuie să reducă cheltuielile pentru infrastructura socială esențială, inclusiv sănătatea, educația și protecția socială.
Economistul Arthur Laffer a remarcat că țările care reușesc să își îmbunătățească situația fiscală ar putea beneficia prin atragerea de forță de muncă, capital și investiții străine. În schimb, cele care nu reușesc să facă acest lucru ar putea pierde talente, venituri și alte beneficii.
„M-aș aștepta ca unele dintre țările mari care nu-și rezolvă problemele legate de datorie să moară lent din punct de vedere fiscal”, a spus Laffer, adăugând că unele economii emergente „ar putea foarte probabil să intre în faliment”.
În prima jumătate a anului trecut, piețele mature, cum ar fi SUA, Marea Britanie, Japonia și Franța, au fost responsabile pentru peste 80% din acumularea de datorii, în timp ce în cazul piețelor emergente, China, India și Brazilia au înregistrat cele mai pronunțate creșteri.
Economistul a avertizat că rambursarea datoriei va deveni o problemă din ce în ce mai mare pe măsură ce populația din țările dezvoltate continuă să îmbătrânească, iar populația activă devine tot mai puțină.
„Există două modalități principale de a acoperi această problemă: mărirea taxelor sau creșterea economiei mai repede decât se acumulează datoria”, consideră el.
Comentariile lui Laffer vin în urma deciziei Rezervei Federale a SUA de a menține ratele neschimbate în ianuarie. Și de a submina speranțele privind o reducere a ratelor în martie.