Numărul persoanelor foarte bogate, care dispun de cel puţin 30 de milioane dolari pentru investiţii, a scăzut cu aproape 25% la nivel mondial în 2008, până la 78.000, ca urmare a crizei financiare, potrivit unui studiu realizat de grupul financiar Merrill Lynch, citat de „Financial Times”.
Pierderi au înregistrat şi cei cu o avere individuală de cel puţin un milion de dolari, excluzând valoarea locuinţei, care au pierdut în 2008 aproximativ 8.000 de miliarde de dolari. Valoarea însumată a averilor acestora a scăzut cu 20%, la 32.800 de miliarde de dolari.
Declinul economic fără precedent a anulat doi ani de creştere robustă, iar numărul şi averea bogaţilor au revenit la nivelul din 2005, precizează „Financial Times”.
Raportul arată că nu există refugii sigure pentru investitori, după ce pieţele din întreaga lume s-au prăbuşit în ultimele luni, a declarat şeful diviziei Merrill Lynch de administrare a activelor pentru Marea Britanie şi Irlanda, Nick Tucker.
În pofida evoluţiei negative din 2008, averea oamenilor bogaţi ar putea depăşi 48.000 de miliarde de dolari până în 2013, în urma recuperării economice.
SURSA: Mediafax