Potrivit raportului anul publicat vineri de Oficiul european de brevete (EPO), un număr record de 244.437 de cereri de brevete au fost depuse în 2011, în creştere cu 3,7% comparativ cu 2010. EPO a explicat că nu a acceptat decât o cerere din patru astfel că anul trecut a acordat un număr de 62.115 de brevete, în creştere cu 6,9% comparativ cu 2010.

38% din cererile de brevete primite de EPO au venit din ţările membre UE, dintre care 14% numai din Germania. SUA au rămas însă ţara cu cele mai multe cereri de brevete depuse la EPO, cu 24% din cererile înregistrate în 2011.

Topul companiilor care au depus cereri de brevete este dominat de firmele germane: Siemens (2.235 cereri), Philips (1.759 cereri), BASF (1.638 cereri), Bosch (1.192 cereri ) şi Ericsson (1.148 cereri).

‘Companiile au reacţionat diferit faţă de 2008-2009 când am înregistrat o scădere destul de puternică a numărului de cereri de brevete. Deşi criza financiară este în continuare prezentă marea majoritate a companiilor au decis să nu îşi sacrifice investiţiile în cercetare-dezvoltare’, a declarat preşedintele EPO, Benoît Battistelli.

În ceea ce priveşte domeniile tehnologice, tehnologia medicală a fost din nou lider cu 9.351 cereri de brevete în 2011, urmată de aparatură şi energie (8.550 cereri), tehnologia IT (7.561 de cereri) şi comunicaţii digitale (7.161 de cereri).

Cu sediul la Munchen (sudul Germaniei), EPO are 7.000 de salariaţi şi un buget anual de 1,7 miliarde de euro şi acordă brevete pentru 38 de ţări europene.