Piaţa serviciilor medicale private se va apropia de valoarea de 400 milioane euro sau chiar va depăşi această valoare, continuând să înregistreze o creştere de doua cifre anul acesta, de 15-20%, însă uşor mai temperată faţă de 2008.
La ora actuală, piaţa serviciilor medicale private este evaluată la aproximativ 350 milioane euro reprezentând doar 5% din totalul pieţei medicale din România, acest fapt arătând potenţialul foarte mare de creştere pe termen mediu.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Medical Unirea (CMU), momentan, serviciile medicale private sunt concentrate în Bucureşti în proporţie de aproximativ 80%, prin intermediul clinicilor şi spitalelor dedicate, tendinţa generală fiind una de extindere a acestora la nivel local.
Centrul Medical Unirea este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa serviciilor medicale private din România. CMU a raportat o creştere de 85% a încasărilor pe segmentul individual în prima parte a anului 2009, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008 şi de 31% faţă de trimestrul IV al anului trecut.