«Ar putea urma o criză a finanţelor publice, cauzată de deficitele bugetare enorme în mai toate ţările lumii.» Spectacolul crizei devine aproape halucinant: în Marea Britanie, statul continuă să pompeze bani în bănci în schimbul unor acţiuni care se depreciază cu repeziciune. Peste Ocean, în America, în ziua în care a avut loc ceremonia de învestitură a noului preşedinte, băncile au scăzut pe bursă cu procente între 20% şi 30%. Miile de miliarde cu care guve
«Ar putea urma o criză a finanţelor publice, cauzată de deficitele bugetare enorme în mai toate ţările lumii.»
Spectacolul crizei devine aproape halucinant: în Marea Britanie, statul continuă să pompeze bani în bănci în schimbul unor acţiuni care se depreciază cu repeziciune. Peste Ocean, în America, în ziua în care a avut loc ceremonia de învestitură a noului preşedinte, băncile au scăzut pe bursă cu procente între 20% şi 30%. Miile de miliarde cu care guvernele au crezut că vor combate criza nu au avut niciun efect; băncile tot nu dau credite, vânzările scad drastic în toate domeniile, activele continuă să se deprecieze, creşte doar numărul şomerilor.
Banii astfel folosiţi ar putea avea un alt efect, dar pervers: nişte deficite bugetare enorme. Marea Britanie ar putea ajunge anul ăsta la un deficit de 8,8%, Spania, la 6,2%, Franţa, la 5,4%. Dar ce se va întâmpla dacă, după ce au fost pompaţi atâţia bani, s-ar ajunge la concluzia că, totuşi, băncile ar trebui lăsate să intre în faliment? Până unde pot merge guvernele cu această susţinere? Mai trist este că nimeni nu poate face o evaluare legată de câţi bani ar mai fi nevoie. Companiile din domeniul auto, ajutate şi ele masiv de către stat, vând tot mai puţine maşini şi nu dau niciun semn de revenire.
De ce au procedat guvernele în acest fel? Au încercat să prevină un dezastru şi mai mare. Sau, cel puţin, aşa s-a crezut. Cert este că până acum, în ciuda sumelor investite, spectrul falimentelor nu a fost înlăturat şi nici criza nu pare să se apropie de sfârşit.
Ba dimpotrivă! Pur şi simplu banii folosiţi nu au avut niciun efect. Criza pare a fi o maladie care nu reacţionează la medicaţia aplicată. După problemele pe care le au băncile şi celelalte companii ar putea urma o criză a finanţelor publice, cauzată de deficitele bugetare enorme în mai toate ţările lumii.
Cine va mai ajuta atunci bugetele statelor, după ce şi FMI va fi terminat banii? De fapt, la FMI n-ar fi o surpriză să constatăm că a funcţionat principiul „primul venit, primul servit“. Nici resursele lor nu sunt nelimitate.
Ce trebuie să învăţăm din acţiunile anticriză de până acum? Că simpla lansare a unui pachet de măsuri numit de „stimulare economică“ poate fi aplaudată în presă, dar nu înseamnă şi că ar avea automat vreun efect. În al doilea rând, că ajutorarea directă a unei companii muribunde ar putea fi doar o risipă de bani. În curând, când efectele crizei se vor face şi mai bine simţite în România, se vor înmulţi şi cântecele de sirenă care vor solicita Guvernului să procedeze la fel ca în America sau în Anglia.
Greu de rezistat, mai ales într-un an electoral! Actualul guvern trebuie să gestioneze cea mai grea perioadă de după 1990: cu sau fără măsuri anticriză, durerile sociale vor fi mari. Ceea ce ar putea părea o măsură care să limiteze efectele crizei se transformă foarte uşor într-un efect invers, care o adânceşte. Aceasta este capcana de care trebuie să se ferească Guvernul.