Serbia a intrat deja în scenariul grecesc al prăpastiei economice, a declarat expertul de la Institutul pentru studii de marketing de la Belgrad Saşa Djogovic, citat vineri de agenţia Seebiz.
După ce va fi format, noul guvern sârb va trebui să reia negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), crede Djogovic. El a declarat că dacă guvernul precedent ar fi lansat reforme, costul ar fi fost mult mai mic, acum însă preţul va fi ridicat.
În opinia expertului, Serbia va fi nevoită să îngheţe pensiile şi poate chiar să le reducă, să îngheţe salariile din sectorul public. O altă măsură ar fi disponibilizarea salariaţilor redundanţi şi privatizarea companiei naţionale de telecomunicaţii. Va fi necesară şi ridicarea vârstei de pensionare, mai spune Djogovic.
El este de părere că de această dată Belgradul va trebui să îndeplinească recomandările FMI ca să evite devaluarea drastică a monedei naţionale, dinarul, şi intrarea într-o spirală a inflaţiei, ceea ce va afecta şi mai mult mediul de afaceri din ţară, care are deja de suferit.
La data de 20 mai în Serbia va avea loc cel de-al doilea tur al prezidenţialelor din Serbia, care îl va opune pe actualul preşedinte proeuropean Boris Tadic naţionalistului populist Tomislav Nikolic.
Sursa: Agerpres