Chiar dacă industria alimentară şi cea petrolieră sunt internconectate deoarece combustibilul este necesar în procesul agricol, această conexiune a crescut odată cu transformarea produselor alimentare în etanol pentru suplimentarea stocului de combustibili. Practic, 45% din porumbul produs în SUA este utilizat la fabricarea etanolului şi 10% din bugetul de energie este cheltuit pe mâncare.

Dezechilibrul în creştere şi această interconectivitate are o serie de consecinţe. Cel mai probabil, americanii se pot aştepta la creşterea preţurilor, care îi va afecta cel mai mult pe cei vulnerabili economic, deoarece aceştia cheltuie o mare parte din venituri pe mâncare şi combustibil. Zilnic, Statele Unite consumă 20 de milioane de barili de petrol, ceea ce reprezintă 24% din consumul global, în condiţiile în care găzduieşte doar 5% din populaţia lumii.

În cel mai rău caz, această
situaţie ar putea conduce la un deficit fizic, de vreme ce ambele industrii sunt volatile; cea petrolieră din cauza mişcărilor politice şi cea alimentară din cauza sensibilităţii la schimbările climatice şi la secetă.

Conexiunea dintre ele mai înseamnă şi că orice schimbare făcută într-una dintre cele două pieţe o va afecta automat şi pe cealaltă, astfel încât preţurile vor creşte (sau scădea) la unison.

SURSA: Sustainable America