Comparativ cu precedentul maxim absolut, înregistrat ieri, cursul de referinţă al euro a urcat azi cu 3,46 bani (0,77%), după ce în prima parte a şedinţei valutare sărise deja de 4,50 lei.
Pe piaţa interbancară, cursul a trecut chiar de 4,53 lei, fiind cotat cel mai sus la 4,5341 lei.
Mult mai brutal, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, BNR anunţând un curs de referinţă cu 6,53 bani (1,82%) mai mare decât ieri, de 3,6480 lei, care reprezintă un maxim absolut.
Ora 10:10
Cursul de schimb urmează emoţia politică a zilelor pe care le trăim, iar pieţele sunt nervoase şi în aşteptarea unor măsuri concrete în ceea ce priveşte ordinea politică în România, a apreciat, joi, consultantul financiar Ionel Blănculescu.
Cursul a ajuns azi astăzi de dimineață pe interbancar la nivelul de 4,5 lei. Mai precis, la ora 10:17, un euro se tranzacționa la nivelul de 4.5005 lei.
"Acapararea puterii de către USL este ceva suficient de serios încât să conducă la o depreciere de durată a cursului leu/euro", spun analiştii ING.
Potrivit lor, putem vedea un curs de 4,55 lei/euro nu în câteva luni, cum estimaseră iniţial, ci mai devreme.