Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a venit cu cele mai noi date privind situaţia cetăţenilor ucraineni siliţi să fugă din cauza războiului din ţara lor. Câţi refugiaţi sunt până în prezent şi la ce număr s-ar putea ajunge?
Războiul din Ucraina a declanşat o adevărată criză umanitară!
Numărul ucrainenilor care au fugit din calea războiului se apropie de 1,4 milioane
Potrivit celor mai noi date oferite sâmbătă, 5 martie, de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), aproape 1,37 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse în această ţară, pe 24 februarie.
Mai exact, este vorba despre 1.368.864 de refugiaţi, la ora 12.15 GMT, cu peste 160.000 mai mult decât la precedentul bilanţ de vineri, a transmis Înaltul Comisar pentru Refugiaţi (UNHCR).
Autorităţile şi ONU se aşteaptă ca fluxul să se intensifice pe măsură ce armata rusă continuă să avanseze în Ucraina, cu lupte acerbe în jurul capitalei Kiev.
„1,3 milioane de oameni au fugit din Ucraina în căutarea unui loc sigur. Cu excepţia cazului în care conflictul se încheie imediat, este posibil ca alte milioane să fie forţate să fugă”, este mesajul venit din partea UNHCR.
Am putea ajunge până la un total de peste 4 milioane de refugiaţi, în urma acestui conflict
Agenţia ONU pentru Refugiaţi consideră că mai mult de 4 milioane de refugiaţi ucraineni ar putea avea nevoie în cele din urmă de protecţie şi asistenţă.
Înainte de acest conflict, Ucraina avea o populaţie de peste 37 de milioane în teritoriile controlate de Kiev. Acestea nu includ Pensinsula Crimeea, anexată deja de Rusia sau zonele aflate sub control separatist, cărora Moscova le-a recunoscut recent independenţa.
Iohannis: Niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România
Despre subiectul refugiaţilor din Ucraina a vorbit sâmbătă şi preşedintele Klaus Iohannis, în vizită la tabăra de refugiați de la Siret, județul Suceava.
„Foarte mulți dintre ei au venit fără nimic și noi oferim tot ce se poate oferi unor persoane care sunt în această situație. La nevoie primesc hrană, primesc îmbrăcăminte, primesc transport de la vamă până la tabără.
Aici, celor care nu au încă actele corespunzătoare, li se întocmesc actele. Este o situație pe care nu și-a dorit-o niciun ucrainean și niciun român. Dar noi suntem foarte hotărâți să facem față aici, în România, așa cum trebuie acestei situații.
Vreau să fie clar din capul locului: niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România. Ba mai mult, suntem în discuții și cu vecinii din Republica Moldova pentru a-i ajuta și pe ei. Acolo este, de asemenea, un număr foarte mare de refugiați.
Noi credem că această catastrofă umanitară se va extinde. Va fi nevoie de foarte multe ajutoare și aici, dar și în Ucraina. Pentru a veni în sprijinul celor care rămân în Ucraina am decis să amenajăm aici, în județul Suceava, lângă aeroport, un centru logistic pentru ajutor umanitar, un centru logistic european.
Acest centru logistic sau un hub cum se numește în ziua de astăzi va funcționa sub umbrela protecției civile europene Risc-EU, va colecta ajutoare umanitare din toată Europa, de la toate organizațiile internaționale interesate și va aduce aceste ajutoare în Ucraina și dacă este nevoie, le va duce și în Republica Moldova”, a declarat Klaus Iohannis.