Criza se adânceşte în Portugalia: Primăriile riscă intrarea în incapacitate de plată

Primăriile oraşelor portugheze riscă să intre în încapacitatea de a plăti o datorie de 9 miliarde de euro, în cazul în care guvernul nu se grăbeşte să ofere ajutor, a avertizat Fernando Ruas, preşedintele asociaţiei naţionale a municipalităţilor.

"Într-o companie numim această situaţie insolvenţă. S-ar putea ajunge în situaţia în care unele primării să fie nevoite să-şi restructureze datoriile dacă guvernul nu va interveni", a explicat Ruas pentru Bloomberg. El a dat vina pe o scădere a transferurilor de bani de la guvern către municipalităţi. "O scădere bruscă a transferurilor de bani a îngreunat situaţia primăriilor din multe oraşe în respectarea angajamentelor", a declarat Ruas, care estimează datoriile primăriilor la circa nouă miliarde de euro. Aproximativ 1,5 miliarde de euro din total reprezintă facturi de la furnizori, restante mai mult de 90 de zile, iar restul reprezintă, în mare parte, datorii către bănci.

Anul trecut, Portugalia a devenit a treia ţară din zona euro care a solicitat ajutor extern, după Grecia şi Irlanda. Prim-ministrul Pedro Passos Coelho, a redus cheltuielile şi a majorat taxele pentru a îndeplini condiţiile impuse de acordarea împrumutului de salvare de 78 de miliarde de euro.

Cele 308 primării şi două regiuni semi-autonome ale Portugaliei se confruntă cu probleme similare celor din Spania, ale cărei regiuni și municipalități au fost forțate să părăsească piețele financiare din cauza crizei de creditare, lăsând neplătite multe facturi de la furnizori. Ajutorul a venit din partea guvernului spaniol, care le oferă împrumuturi pentru a-şi plăti furnizorii.

Cheltuieli suplimentare

"Nivelul ridicat de îndatorare a primăriilor din Portugalia nu reprezintă o noutate", a declarat Joao Cesar das Neves, profesor de economie la Universitatea Catolică din Lisabona. "Guvernul a avut un control redus asupra municipalităților din țară, care au cheltuit cu mult peste nivelurile admisibile, iar  acum se confruntă cu o problemă complicată".

Oficialii insulei portugheze Madeira au declarat anul trecut că datoria sa a crescut la un nivel nesustenabil de 6,3 miliarde euro, forţând guvernul să ofere regiunii semi-autonome un ajutor de 1,5 miliarde de euro în schimbul angajamentului că va reduce cheltuielile şi va creşte taxele.

Întrebat dacă şi de această dată guvernul va sări în ajutorul primăriilor, surse guvernamentale au declarat că "aceasta este o situație diferită de cazul Madeira", refuzând să ofere detalii asupra unor posibile soluții dezbătute de guvern.

Economia în scădere a Portugaliei ar putea îngreuna obţinerea unui ajutor. Produsul Intern Brut a scăzut pentru al cincilea trimestru consecutiv, iar rata șomajului a crescut la 14%. Această situaţie ar putea afecta eforturile de reducere a deficitului bugetar la 4,5% din PIB în acest an şi la 3% în 2013.