Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la vânzătorii care-ţi trântesc în silă marfa pe tejghea, la taximetriştii care te refuză pe motiv că traseul propus e prea scurt sau, din contră, prea lung, la furnizorii pentru care termenul fix de livrare are o marjă de eroare de până la câteva luni (întotdeauna în favoarea lor), la magazinele de haine sau pantofi cu preţuri de două ori mai mari ca cele din Austria sau Spania, la angajaţii care îşi schimbă locul de muncă la fiecare două luni pentru câteva procente în plus la salariu, la vila pe care ţi-o poţi construi cu banii pe care i-ai da pe un apartament vechi cu două camere ori la hotelurile şi pensiunile care rareori îţi oferă aceleaşi condiţii ca în Vest, dar nu au uitat să copieze preţurile de acolo, încep să iubesc din ce în ce mai mult criza.

Povestea noastră de dragoste a început destul de timid toamna trecută, iar acum, în sfârşit, optimismul şi speranţele de atunci se dovedesc îndreptăţite.Teama că vor rămâne fără loc de muncă sau, după caz, fără afacere a făcut ca, în ultimele luni, în mentalitatea angajaţilor şi întreprinzătorilor din România să se schimbe ceva. Nu ştiu dacă aţi observat, dar, parcă peste noapte, au devenit mai politicoşi, mai atenţi, mai parolişti. Şi, nu în ultimul rând, preţurile, altădată create după principiul „nu-ţi convine, du-te în altă parte, clienţi sunt destui“, au început să piardă din altitudine. Cum mi-e greu să cred că s-a ajuns să se vândă în pierdere, faptul că apartamentele şi maşinile noi, materialele de construcţii, electronicele şi electrocasnicele, îmbrăcămintea şi încălţămintea, cazarea sau biletele de avion sunt, azi, cu câteva zeci de procente mai ieftine decât anul trecut (uneori reducerea ajunge la 80%!) ne arată cât de mari erau, până de curând, marjele de profit şi în ce contradicţie flagrantă se aflau ele vizavi de calitatea produselor şi serviciilor oferite.

Din păcate, există şi reversul medaliei – scăderea producţiei, reducerea încasărilor bugetare ori şomajul. Iar după prăbuşirea monedei naţionale, ratele au devenit, brusc, mai greu de achitat, produsele din import au ajuns cu 15-20% mai costisitoare, iar cei care se ştiu cu piaţa asigurată (cum ar fi industria alimentară sau distribuitorii de carburanţi auto sau gaze naturale) au primit cadou un nou pretext pentru scumpiri. Iar toate astea fac ca preţul pe care îl plătim pentru infuzia de bun-simţ în economie să fie, totuşi, mult prea mare.