Scaderea produsului intern brut timp de doi ani consecutiv cu circa sapte procente in fiecare an, reducerea productiei industriale anul trecut cu aproape 18%, nu pot insemna decat criza. Oamenii politici isi inchipuie ca ei cauta solutii de prevenire a crizei doar pentru ca nu-si pot imagina ca a inceput criza fara ca ei sa fie instiintati oficial. Criza nu inseamna prabusire totala. Atunci cand podul de flori de peste Prut se va transforma in podul de cartofi si fasole de contrabanda de peste Dunare, cu bulgarii, va fi momentul ingenuncherii totale a economiei romanesti, si nu inceputul crizei.
In aceasta luna, cabinetul Vasile implineste un an. Foarte putin din ceea ce a facut actualul guvern ar putea fi trecut in contul „prevenirii crizei”, pentru a folosi formularea oficiala. Desi se stia ca in acest an va exista un varf al datoriilor ajunse la scadenta, ca soldul balantei comerciale se depreciaza pana la un nivel greu suportabil, ca sectorul privat, de la care se asteapta relansarea, abia se mai tine pe picioare si ca va fi tot mai greu de cerut populatiei sacrificii suplimentare. Programul prezentat la investitura, cu obiective si termene precise, a devenit un document rusinos ca o revista cu femei dezbracate. Coalitia aflata la putere vrea sa-l faca uitat si il ascunde cu pudoare.
Despre ce nu se vorbeste nu exista.
In acest moment problema pare sa fie nu gasirea solutiilor, ci modul lor de aplicare. Toata lumea este de acord ca trebuie sa scapam de intreprinderile cu pierderi. Dar, daca ele se inchid, cei concediati blocheaza soselele. Daca sunt privatizate, striga opozitia ca averea poporului se vinde pe nimic. Rezolvarea ar trebui sa vina tot de undeva, din afara. Adica sa gasim niste fraieri care sa cumpere intreprinderile noastre perdante, sa le plateasca datoriile, sa nu concedieze pe nimeni si, in plus, sa ne plateasca exact atat cat credem noi ca trebuie sa primim. Daca nu sunt indeplinite cumulativ toate aceste conditii, inseamna ca cineva, din tara sau din exterior, submineaza economia romaneasca. Cea mai puternica si mai devastatoare criza pare sa fie cea a mentalitatilor, iar pentru aceasta, deocamdata, nici Guvernul, nici Biserica si nici vreo masura coercitiva nu pot constitui antidotul. Probabil, doar timpul. Deocamdata, in lupta cu criza s-a inregistrat remiza.