Cifra săracilor din România ar putea să se dubleze până la finalul crizei economice, ceea ce, pe lângă gravele consecinţe sociale, va mări presiunea asupra unui buget aflat şi aşa în suferinţă.
Nivelul de trai a circa patru sute de mii de români ar putea să sufere, în 2009, o schimbare semnificativă, aruncându-i pe aceştia în rândul celor aflaţi sub pragul de sărăcie absolută. Până când efectele recesiunii vor dispărea (adică la aproximativ un an după redresarea economică), alte câteva sute de mii de persoane vor intra în această categorie. În total, numărul celor pe care criza îi va transforma în săraci lipiţi pământului ar putea ajunge la un milion.
Cum era şi de aşteptat, cei mai vulnerabili în faţa fenomenului de sărăcire vor fi lucrătorii din sectorul informal, agricultorii, şomerii (inclusiv noii şomeri, întreţinătorii familiilor cu copii, mai ales cele cu trei sau mai mulţi minori, casnicele, în general, cei domiciliaţi în estul şi sudul ţării, cu precădere în mediul rural şi în oraşele mici.
Trebuie spus, totuşi, că şi în cazul în care rata sărăciei absolute va urca de la 5,7%, în 2008, la 7,4%, în 2009, şi 9-10%, în 2010, avem de-a face cu valori sensibil mai reduse decât cele de peste 20% înregistrate între 1993 şi 2003 (cu un vârf de 35,9% săraci în 2000).
Venind mai aproape de prezent, în urmă cu mai puţin de trei ani, în 2006, în plin boom economic, 13,8% din populaţia României, adică peste trei milioane de persoane, aveau un nivel de trai care le situa sub limita strictului necesar traiului. Conform previziunilor actuale, în ciuda crizei, la finele lui 2010 vor fi în această situaţie cu 750.000 de persoane mai puţin decât în 2006.
Când economia îşi va reveni, unul din zece români s-ar putea afla sub pragul sărăciei absolute. Practic, numărul nevoiaşilor din ţara noastră aproape că se va dubla numai în doi ani.
«În 2009, prognozăm că rata sărăciei absolute va ajunge la 7,4%, faţă de 5,7% în cursul lui 2008“, afirmă profesorul universitar Cătălin Zamfir, preşedintele Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV). Nu există încă previziuni clare pentru 2010, însă, cum cel mai probabil efectele crizei se vor resimţi şi atunci, se poate spune fără prea mare teamă de a greşi că evoluţia ar putea fi similară – o creştere în continuare, până la 9%-10%, a ratei sărăciei absolute. „S-a observat că efectele crizei au un decalaj de circa un an în raport cu creşterea economică. Altfel spus, chiar dacă în 2010 se va înregistra creştere economică, procesul de sărăcire a populaţiei va continua“, vine în sprijinul acestei teorii Cătălin Zamfir.
Cu alte cuvinte, dacă în 2008 existau în România cam 1,25 milioane de persoane care trăiau sub pragul de sărăcie absolută, la sfârşitul lui 2010 numărul lor ar putea ajunge la 2-2,25 milioane. (Se consideră, în 2009, ca fiind sub acest prag persoanele singure care trăiesc cu mai puţin de 250 de lei pe lună, familiile formate din doi adulţi care consumă mai puţin de 467 de lei pe lună, cele formate din doi adulţi şi un copil care supravieţuiesc cu mai puţin de 570 de lei lunar, cele din doi adulţi şi doi copii care consumă sub 671 de lei lunar etc.)
Sociologul Mircea Kivu crede că, în sine, proporţia de 10% nu este alarmantă. „Cu toate acestea, avem date ale INS care atestă faptul că ultimii patru ani au produs o creştere generală a nivelului de trai, dar şi o creştere a disparităţilor dintre venituri. Inegalităţile în distribuţia veniturilor, măsurate prin raportul dintre cele mai mari 20% dintre venituri şi cele mai mici 20% dintre venituri (cu alte cuvinte, dintre cei cu venituri foarte mari şi cei cu venituri foarte mici) au crescut an de an, de la 4,8 (în 2004) la 5,1 (în 2007)“, precizează el.
O altă caracteristică a evoluţiei ratei sărăciei în România este că aceasta nu depinde doar de performanţele economiei naţionale, ci şi de cele ale economiilor europene unde imigranţii de origine română sunt prezenţi în număr ridicat, prin prisma baniilor trimişi de aceştia în ţară.
Portretul-robot al săracului autohton
Cel mai adesea, persoanele care nu-şi pot asigura mijloacele de trai minim necesare sau care sunt oricând în pericol să intre în această categorie sunt cele provenind din gospodăriile mari şi din gospodăriile cu copii, mai ales cele cu trei sau mai mulţi minori, cele cu nivel scăzut de educaţie, lucrătorii din sectorul informal, agricultorii în propria gospodărie, şomerii (inclusiv noii şomeri) şi casnicele. „De exemplu, 60% din familiile cu trei sau mai mulţi copii sunt sub pragul de sărăcie absolută, iar rata sărăciei absolute în rândul copiilor şi tinerilor până în 25 de ani este dublă faţă de media naţională“, explică profesorul Cătălin Zamfir.
Ca distribuţie teritorială, zonele rurale şi oraşele mici, mai ales cele din estul şi sudul ţării, concentrează majoritatea nevoiaşilor din România. De exemplu, în 2006, rata sărăciei era de trei ori mai mică decât media naţională în Capitală şi oraşele mari şi cu 50% mai mare decât aceeaşi medie la sate, un sfert din totalul săracilor locuiau în regiunea Nord-Est (centrul şi nordul Moldovei), iar aproape jumătate în regiunile Sud-Vest, Sud şi Sud-Est (Oltenia, Muntenia – fără Bucureşti şi Ilfov, Dobrogea şi sudul Moldovei). Pe etnii, ies în evidenţă romii, în rândul cărora rata sărăciei absolute este de 31% (de cinci ori mai mare decât media naţională).
Cum poate lupta statul pentru salvarea nivelului de trai
Oricât ar părea de cinic, trebuie spus că o rată a sărăciei de circa 10% este încă foarte scăzută faţă de ceea ce se înregistra în România cu numai câţiva ani în urmă: 18,8% în 2004, 28,9% în 2002 şi nu mai puţin de 35,9% în 2000. De altfel, acesta din urmă a fost cel mai ridicat nivel de la prăbuşirea regimului comunist până în prezent. Dacă în 1990 sărăcia absolută afecta 7% din populaţie, în 1995, un sfert dintre români coborâse sub acest prag. După o scădere uşoară, până la 20% în 1996, proporţia celor nevoiaşi a crescut vertiginos, rămânând la peste 30% în perioada 1997-2000. Începând din 2001 şi până anul trecut, rata sărăciei absolute a scăzut în fiecare an, ajungând, în 2008, la un nivel de peste şase ori mai mic decât în 2000.
Acum, însă, toţi experţii cad de acord că această tendinţă se va inversa. Iar autorităţile se văd puse în faţa unei situaţii destul de dificile. „În ultima vreme, dispar cam 50.000 de locuri de muncă pe lună. Până la sfârşitul anului, estimăm că se va ajunge la cel puţin 800.000 de şomeri“, ne-a spus Dumitru Cornoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). Alte surse vorbesc chiar de un milion de şomeri la finalul lui 2009. Aceştia se vor alătura celorlalţi beneficiari de prestaţii sociale şi vor creşte presiunea la care este supus bugetul. „Trebuie să accentuăm măsurile de protecţie socială activă în detrimentul celor pasive, să-i învăţăm pe oameni să-şi caute de muncă, să-i ajutăm să-şi schimbe profesia sau să-şi înceapă mici afaceri. Dacă vom reuşi acest lucru, nu numai că vom avea mai puţine ajutoare de şomaj sau sociale de plătit de la buget, dar vom şi încasa taxe şi impozite mai mari“, afirmă Cornoiu. La rândul ei, secretarul de stat Mariana Nedelcu, coordonator al Departamentului de Politici Familiale, Incluziune şi Asistenţă Socială din cadrul MMFPS, crede că este esenţial să evităm transformarea românilor într-un popor de asistaţi.
Monitorizare a drepturilor sociale la fiecare doi ani
Sociologul Mircea Kivu consideră şi el că cele mai eficiente măsuri de prevenire a sărăciei sunt cele prin care se protejează locurile de muncă existente şi se stimulează apariţia unora noi. „Cu alte cuvinte, uşurarea poverii fiscale a întreprinderilor, mai ales a celor cu mulţi angajaţi“, explică el. Pe de altă parte, crede Kivu, pentru că sărăcia afectează familiile şi nu indivizii, principala pârghie de protecţie socială a celor mai dezavantajaţi ar trebui să fie venitul minim garantat (în prezent, de 108 lei, adică mai puţin de un euro pe zi), mai degrabă decât instituirea pensiei minime sau prelungirea ajutorului de şomaj.
Cercetătorul Manuela Sofia Stănculescu de la ICCV spune că politicile privind piaţa muncii duc în mod direct la reducerea sărăciei, la incluziune socială, la dezvoltare rurală şi la dezvoltare regională. Ea consideră că avem nevoie de finanţarea politicilor privind piaţa muncii, de la 0,35% din PIB (în 2007) la un nivel mai apoape de cel european, de 2%. În replică, Adina Dragotoiu, director al Direcţiei Programe de Incluziune Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, spune că „România a adoptat o serie de documente prin care se raliază la sistemul european al drepturilor sociale. În acest domeniu are loc o monitorizare la fiecare doi ani, tocmai pentru a vedea cum ne îndeplinim obligaţiile asumate.“
Economia neagră şi cea gri – surse de pauperitate
Reprezentanta ICCV mai crede că politicile privind piaţa muncii trebuie să ţintească incluziunea formală a celor 3-3,5 milioane de persoane în vârstă de muncă care trăiesc din activităţi informale şi din agricultura pentru consum propriu, care nu sunt avute în vedere de reglementările şi politicile adresate economiei formale. „În acest sens, este esenţial ca măsuri active, precum formarea profesională şi ocuparea temporară, să se extindă pentru a include printre grupurile ţintă şi tinerii, persoanele cu nivel scăzut de instruire şi muncitorii necalificaţi, care lucrează ca salariaţi neînregistraţi sau fac agricultură de subzistenţă în propria gospodărie, cu precădere din mediul rural şi din oraşele mici, având ca principală ţintă regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest şi Sud“, explică Manuela Sofia Stănculescu.
Cum economia de piaţă românească are încă o capacitate insuficientă de a crea noi locuri de muncă sustenabile, statul trebuie să-şi asume un rol central în acest domeniu, prin realizarea unor programe de lucrări publice, promovarea formelor flexibile de muncă şi încurajarea înregistrării activităţilor pe cont propriu, agricole şi neagricole, a mai adăugat ea.
Viaţă cu mai puţin de un dolar pe zi
Cei peste un milion de săraci din România sunt doar o picătură în oceanul de nevoiaşi existent la nivel planetar. Conform datelor Băncii Mondiale, 80% din populaţia lumii trăieşte cu mai puţin de echivalentul la paritatea puterii de cumpărare (PPP) a zece dolari pe zi. Din aceştia, peste trei miliarde de persoane (adică jumătate din locuitorii planetei) se descurcă cu mai puţin de 2,50 dolari (PPP) pe zi. Mai mult, 900 de milioane dintre aceştia supravieţuiesc cu mai puţin de un dolar (PPP) pe zi. Pentru a avea o imagine mai clară asupra modului în care trăiesc cei din ultima categorie, imaginaţi-vă cum ar arăta viaţa dumneavoastră cu mai puţin de 115 lei pe lună.
Cei mai săraci locuitori ai Terrei locuiesc în Africa Sub-Sahariană, Asia de Sud-Est şi America Latină. Peste 50% din cetăţenii unor ţări ca Zimbabwe sau Uganda trăiesc cu mai puţin de un dolar (PPP) pe zi şi circa 35-40% din nicaragueni sau bengalezi sunt în aceeaşi situaţie. Dar sărăcie severă există şi în ţările dezvoltate. 11% din canadieni şi germani, 12% din americani, 14% din britanici, 20% din spanioli, dar şi 7% din irlandezi, 6% din francezi şi austrieci şi 4% din norvegieni se aflau, potrivit ultimelor date disponibile, sub pragul naţional de sărăcie – un indicator stabilit independent de fiecare ţară, de unde şi diferenţele destul de mari.
«În sine, proporţia de 10% nu este alarmantă. Totuşi, ultimii patru ani au adus o creştere a nivelului de trai, dar şi o creştere a disparităţilor dintre venituri.»
Mircea Kivu, sociologâ
70% din cei mai nevoiaşi locuitori ai României trăiesc în zonele rurale. Tot circa 70% din cei sub pragul de sărăcie absolută locuiesc în afara arcului carpatic (în Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea)
«Efectele crizei au un decalaj de circa un an în raport cu creşterea economică. Chiar dacă în 2010 va fi creştere economică, procesul de sărăcire va continua.»
Cătălin Zamfir, preşedinte ICCV
ACTUALII
2008 Circa 1,25 milioane de români se găseau încă în categoria sărăciei absolute. Numărul lor a înregistrat o scădere vertiginoasă, de la circa trei milioane în 2006 şi nu mai puţin de opt milioane în 2000.
VIITORII
2010 Criza ar putea să trimită sub pragul sărăciei circa un milion de români. În cel mai mare pericol se află şomerii, lucrătorii din sectorul informal, agricultorii, casnicele şi necalificaţii.
Factori de risc
Pierderea locului de muncă
Necalificat/calificare joasă
Creditele contractate
Dependenţa financiară
Falimentul propriei afaceri
Antidoturi
Crearea de locuri de muncă
Calificare/reconversie
Intrarea în legalitate a activităţilor informale
Venitul minim garantat
Consecinţe sociale
CRIMINALITATE ÎN CREŞTERE
Unul dintre cele mai vizibile şi mai rapide efecte ale sărăcirii populaţiei ar putea fi majorarea ratei criminalităţii. Deşi unii experţi neagă că ar exista o relaţie de cauzalitate directă între nivelul de trai şi dispoziţia pentru comiterea de fapte ilegale, sunt statistici care demonstrează clar acest lucru. De exemplu, în SUA, 53% din cei condamnaţi avuseseră, înainte de a deveni infractori, venituri sub 900 de dolari pe lună.
ŞCOALA, ABANDONATĂ
O altă urmare directă a sărăciei va fi, cel mai probabil, tendinţa de creştere a ratei de abandon şcolar. Şi în prezent, acest indicator este mai mare în zonele mai puţin dezvoltate economic.
POTENŢIAL DE MIGRAŢIE
Printre efectele sărăciei s-ar putea număra şi disponibilitatea mai mare de a pleca în căutare de muncă la mare distanţă de localitatea de domiciliu. Este posibil să se înregistreze rate mari ale migraţiei dinspre rural către oraşele mari, dar, în ciuda situaţiei nu tocmai roz de acolo, şi spre destinaţii tradiţionale, gen Italia sau Spania. „Pe de altă parte, ne aşteptăm la sosirea unui număr important de români din străinătate sau la mutarea în mediul rural a unora dintre orăşenii rămaşi fără surse de venit“, explică secretarul de stat în MMFPS, Dumitru Cornoiu.
NOI VULNERABILITĂŢI
„În contextul actualei crize economice, apare o nouă categorie de familii cu risc mare de sărăcie: cele care depind de un singur salariu, mai ales dacă aducătorul acestuia este o persoană aflată la o vârstă relativ înaintată (peste 50 de ani) şi dispune de o calificare profesională limitată“, crede sociologul Mircea Kivu.
MASĂ DE MANEVRĂ
Nu în ultimul rând, noii săraci ar putea deveni uşor masă de manevră electorală, mai ales având în vedere că în 2009 sunt programate două scrutinuri naţionale. Promisiunile candidaţilor, dar şi mita electorală ar putea avea şanse mai mari de reuşită în noul context.
