Mai puțin de un sfert din piața autoturismelor a rezistat crizei din ultimii cinci ani. Cum declinul nu pare a avea final, comercianții se mulțumesc cu lupta pentru cota de piață.
Cele 49.128 de autoturisme înmatriculate în primele nouă luni ale acestui an nu reprezintă nici măcar un sfert din recordul de 228.499 de unități înregistrat la finalul celui de-al treilea trimestru din 2008. Deși, pe atunci, criza se vedea deja la orizont, nimeni nu putea estima că piața va coborî atât de abrupt. O simplă proiecție pentru finalul acestui an indică înmatriculări totale de cel mult 66.000 de autoturisme, adică foarte aproape de valoarea înregistrată în anul 2.000.
Cu o piață aflată într-un recul prelungit, mărcile din fruntea clasamentuluiî nmatriculărilor au o soartă similară. Doar Volkswagen, în 2011, și Ford, în acest an, au putut raporta creșteri anuale, în timp ce mărci precum Dacia, Skoda sau Renault au înregistrat scăderi mai mult sau mai puțin importante.
Conform oficialilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), scăderea pieței nu este singura consecință a crizei din ultimii cinci ani. Vânzările către persoane fizice ocupă în acest an doar 32% din total – față de 44%, în 2011 – restul fiind achiziții realizate de persoane juridice. Explicația acestui fenomen este pusă de comercianți și importatori pe seama derulării defectuoase a Programului „Rabla“, dar și pe seama resurselor financiare modeste ale potenţialilor cumpărători de autovehicule. Acest din urmă amănunt, completat de apetența românilor pentru vehicule de ocazie, pare să aibă ca principal efect reculul accentuat al vânzărilor în special în segmentele A – D (între -14% și -29%) în timp ce clasa executive s-a majorat cu aproape 29%. Fără a putea face prognoze, „care s-au dovedit false“ în ultimii ani, APIA consideră că „anul 2012 este compromis, o scădere de circa 20% faţă de anul 2011 fiind aproape o certitudine. Ca urmare, pentru anii care vin, trebuie pregătite, încă de pe acum, măsuri care să stimuleze achiziţia de autovehicule noi.“