Scăderea pieţei de maşini noi a afectat a­proape toate brandurile prezente în România, însă Dacia, Renault, Peugeot şi Chevrolet au pierdut nu numai clienţi, ci şi lupta cu concurenţii direcţi.

După declinul accentuat al înmatriculărilor de autoturisme noi din ul­ti­mele luni ale anului tre­cut, puţini comercianţi mai pot spune că sunt mulţumiţi de rezultatele anuale ale brandurilor pe care le reprezintă. Cu toate acestea, criza pare să nu fi afectat în mod egal toate mărcile, astfel încât putem vorbi deja despre învingători şi învinşi în lupta cu vicisitudinile pieţei din 2008.

Conform statisticilor Direcţiei Re­­gim Permise de Conducere şi În­matriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din Ministerul Internelor, în 2008 au fost înmatriculate la nivel de ţară 285.506 autoturisme, doar zece branduri reuşind să atragă mai mult de 10.000 de clienţi pentru maşinile pe care le comercializează. În afară de producătorul autohton Automobile Dacia, care a rămas, aşa cum era de aşteptat, lider absolut, în clasamentul primelor zece numai Volkswagen, Opel şi Ford şi-au menţinut poziţia avută în 2007.

Cota de piaţă spune totul

Scăderea pieţei auto cu aproximativ 10% faţă de anul 2007, când fuseseră înmatriculate 312.589 de autoturisme, demonstrează că anul 2008 nu a fost nici pe departe aşa cum se aşteptau comercianţii. În luna ia­nuarie a anului trecut, aceştia declarau că se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere, dar nicidecum la un recul.

După primele nouă luni, în septembrie, se părea că vor avea dreptate, pentru că piaţa se afla încă pe un trend ascendent. Din octombrie însă, situaţia a devenit tot mai dificilă, iar noiembrie a fost una dintre cele mai slabe luni în privinţa vânzărilor din ultimii patru-cinci ani, cu numai 13.715 autoturisme noi înmatriculate.

Deşi toate mărcile au avut un an dificil, unii au suferit mult mai mult decât alţii, ceea ce este evidenţiat cel mai bine de evoluţia cotelor de piaţă. Astfel, pe ansamblul lui 2008, dintre primele zece mărci, patru şi‑au pierdut o parte din potenţialii clienţi în favoarea concurenţilor. Înmatriculările de autoturisme Dacia au scăzut de la 93.666 în 2007 la doar 77.470 în 2008, iar cota lor de piaţă s-a diminuat cu nu mai puţin de 2,83 puncte procentuale. Nici sora vest-europeană a brandului autohton n-a dus-o cu mult mai bine, pierzând 1,62% din piaţă.

„Reculul din 2008 are drept cauză, în principal, faptul că segmentul B, unde se concentrează cea mai mare parte a volumelor Renault şi Dacia, s-a prăbuşit. De asemenea, în segmentul C, care a crescut anul trecut, Renault a fost prezent cu o gamă Megane la final de carieră şi fără a oferi, asemenea competitorilor, câte două versiuni ale aceluiaşi model: una simplă şi ieftină alături de una modernă”, consideră directorul comercial al grupului Renault în România, Jacques Daniel.

Un alt brand care a fost nevoit să accepte o scădere a cotei de piaţă este Chevrolet. Cu numai 10.068 de unităţi înmatriculate în 2008, această marcă a scăzut de la o cotă de 4,2% din piaţă la 3,52%. O situaţie asemănătoare se remarcă şi în cazul mărcii Peugeot, care a înregistrat un recul de la 4,37% din piaţă, în 2007, la 3,51% în 2008.

„Modelele noi din 2008 nu au fost generatoare de volum în vânzări, fiind în principal modele de nişă. În prima jumătate de an, Trust Motors a întâmpinat unele dificultăţi în privinţa disponibilităţii modelului Peugeot 206 Sedan, iar un model cu potenţial, 308, nu a atins încă performanţele modelului precedent, pentru că în segmentul său au existat câteva mărci concurente care au promovat modele de intrare în gamă mai slab echipate şi, implicit, cu preţuri mai mici”, este de părere Gheorghe Uţii, directorul executiv al importatorului Peugeot.

Faptul că mărcile menţionate au pierdut în total circa 6% din piaţă a permis concurenţilor să îşi majoreze cotele chiar dacă mulţi dintre aceştia au înregistrat regrese în privinţa numărului de maşini înmatriculate. Hyundai şi Ford par să fi acaparat cei mai mulţi clienţi proveniţi de la concurenţă, dat fiind faptul că au atins, în 2008, cote de piaţă de 4,34%, res­pectiv 6,06%, cu aproape un punct procentual mai mult decât în anul anterior. În fruntea clasamentului mărcilor, Skoda este un caz aparte. Brandul ceh nu numai că şi-a majorat anul trecut cota de piaţă, avansând de pe locul patru pe doi, ci a reuşit şi să înmatriculeze mai multe maşini decât în 2007.

„Marca Skoda a înregistrat creşteri care au propulsat-o în fruntea clasamentului autoturismelor importate în 2008 datorită faptului că am avut disponibile pe stoc toate modelele din gamă, iar ofertele speciale au fost corect dimensionate. Mai mult decât atât, prin lansarea celor trei modele noi, Fabia Combi, Superb şi Octavia, marca a avut parte de un plus de vizibilitate, în special în planul comunicării” ne-a declarat Vlad Rusu, brand manager Skoda în România.

142-24474-untitled1.jpg

Soluţii pentru 2009

Pentru a recupera procentele pierdute în 2008, reprezentanţii Dacia-Renault, Chevrolet şi Peugeot sunt gata să pună în aplicare planuri adaptate specificului fiecărei mărci în parte. Astfel, în timp ce directorul comercial al Renault se bazează pe noua gamă Megane care va fi lansată în primăvară, pe creşterea perioadei de garanţie de la trei la patru ani şi pe soluţii de finanţare pentru clienţi, Constantin Avromescu, directorul General Motors România, reprezentantul Chevrolet, a declarat pentru Capital că a pregătit campanii foarte competitive şi modele noi, la care se adaugă consolidarea reţelei de distribuitori.

Dacia creşte în Europa

Dacia înregistrează la nivel european o creştere a cotei de piaţă de la 1,1% în 2007 la 1,3% în 2008, în timp ce Renault scade şi în UE de la 7,6% la 7,5%, iar Peugeot şi Chevrolet pierd fiecare tot câte 0,1 puncte procentuale faţă de anul anterior. Comparând media europeană cu situaţia din România, se poate observa că, în afară de Dacia, care are o poziţie privilegiată la noi, fiind producător na­ţional, numai cota mărcii Renault este aproape identică. Chevrolet are o cotă mult mai mare în România decât în UE, în timp ce Peugeot a atins în ţara noastră numai jumătate din potenţial.

Unii pierd, alţii câştigă

Evoluţia cotelor de piaţă arată clar ce mărci au fost învinse anul trecut în lupta cu concurenţii direcţi. Dacă patru mărci din top 10 au pierdut în total 5,99% din clienţi, celelalte şase au profitat, majorându-şi cotele cu procentaje importante.

142-24475-06_g_sus_177x70.jpg