Profesorul de economie Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, se numără printre cei 100 de economişti şi politicieni semnatari ai unei scrisori deschise publicată în presa europeană, care cer statelor membre ale zonei euro să intre într-o uniune politică pentru a salva zona euro şi să înfiinţeze un buget comun. Dăianu explică, pentru capital.ro, de ce a fost publicată acum această scrisoare şi care sunt mecanismele care ar putea salva construcţia zonei euro.
Potrivit fostului ministru de finanţe, scrisoarea deschisă a fost publicată acum, deoarece în această perioadă există o îngrijorare foarte mare legată de evoluţia situaţiei din zona euro, în condiţiile în care nici măcar Jean Claude Trichet nu s-a mai ferit să spună că avem de-a face cu o criză sistemică a zonei euro.
"Problemele zonei euro sunt structurale, nu sunt legate numai de datoriile mari ale unor ţări. Există o construcţie defectuoasă a zonei euro, obscurizată până acum de o perioadă fastă", ne-a declarat Daniel Dăianu. Potrivit acestuia, odată cu venirea crizei, au ieşit în evidenţă defecţiunile, lipsa de convergenţă şi instrumentele precare.
Soluţia "bucată cu bucată" nu ţine
Unde se poate ajunge dacă nu sunt luate măsuri urgente? "Criza se poate extinde şi peste Ocean şi în alte zone ale lumii. Există ameninţări sociale şi politice", spune profesorul de economie. Acesta avertizează, totodată, că, dacă nu sunt luate măsuri rapide, "vom asista la disoluţia zonei euro, cu consecinţele de ordin social şi politic".
În aceste condiţii, despre o "soluţie europeană" vorbesc şi cercurile de afaceri din ţări precum Franţa, Germania şi Italia. Fostul europarlamentar precizează că "nu mai avem timp pentru o abordare pas cu pas", iar soluţia la aceste probleme ale uniunii monetare este integrare financiară, în condiţiile în care, până acum, abordarea a fost "bucată cu bucată, omiţându-se structuralitatea crizei".
Dăianu spune că, în prezent, chiar dacă progresăm cu integrarea statelor din zona euro, viteza de desfăşurare a evenimentelor este copleşitoare, iar autorităţile trebuie să fie cu câţiva paşi înaintea evenimentelor "care te pot doborî".
E nevoie de un fond de salvare mai mare
Potrivit fostului europarlamentar, trebuie mărită forţa Fondului European pentru Stabilitate Financiară (EFSF). În acest context, spune acesta, Banca Centrală Europeană (BCE) va avea un rol cheie, fiind şi instituţia care "a fost obligată să-şi depăşească prerogativele pentru a salva zona euro". În acest fel, ieşim din matricea tradiţională a unei bănci centrale, adaugă Dăianu.
Totodată, este nevoie şi de măsuri care să asigure o creştere economică, mai spune acesta, deoarece "nu poţi onora obligaţiuni, nu poţi întoarce datoriile dacă nu ai creştere economică". Iar Europa are nevoie de creştere economică şi pentru a obţine convergenţă, în condiţiile în care fractura între regiuni, între state poate fi fatală.
De ce SUA sunt mai trainice decât zona euro
Anul trecut, SUA au avut un deficit bugetar de 8% din PIB, iar datoria acestora ajunge la 95% din PIB. Zona euro, în schimb, a avut un deficit bugetar de 6% din PIB, iar datoria publică este şi ea mai mică decât cea a SUA, fiind cifrată la aproximativ 85% din PIB. De ce, totuşi, SUA, cu aceste cifre, par să fie mai trainice, ca uniune, decât zona euro?
Daniel Dăianu explică: "Aranjamentele instituţionale ale zonei euro au vulnerabilităţi, există fracturi mari în zona euro, iar politicile nu sunt cele adecvate".
Citiți și:
- Soroș, Dăianu și alți 98 de europeni cer politicienilor să salveze Uniunea