Crize economice, politicieni și tancuri
Partea proastă a acestor formulări științifice a fost și este că s-a dat vina pe sistemul de producție capitalist și politicienii au fost prezentați ca un fel de salvatori care însă n-au putut rezista valului devastator cu slabele lor forțe intelectuale. Realitatea a fost una diferită de ceea ce au inoculat timp de decenii oamenii din mediul universitar. Adevărul nu este unul plăcut și minciuna este adorată de centrele de putere.
Marile puteri au început încă din anul 1926 programe intensive de înarmare pentru obținerea de supremație regională și mondială. Se făcea totul pentru atingerea acestui obiectiv măreț și nu conta nivelul de trai al maselor populare. Marea Britanie nu era interesată de dominația terestră, dar a lansat în producție începând din 1929 un model de tanc ușor.
Era o adevărată revoluție în proiectarea acestui tip de mașină, blindatele rămase din prima conflagrație planetară fiind complet depășite. N-a fost prea interesant pentru armata britanică, dar a atras atenția liderilor de la Kremlin și industria sovietică l-a reprodus în celebra serie de tancuri de infanterie T-26, 8.904 exemplare fiind gata de luptă în iunie 1941. N-au fost incluse în statistică mașinile speciale din această producție uriașă.
Anii de criză au fost dominați de cercetarea înverșunată pentru dotarea cu vehicule cât mai performante și Uniunea Sovietică a găsit în SUA un model care să fie perfect pentru ofensive în adâncimea teritoriului inamic. A început seria tancurilor BT, BT-2 fiind disponibil în iunie 1941 în 565 de exemplare. BT-5, mult mai performant și mai costisitor, era prezent prin 1.688 de unități, tunul de calibrul 45 mm fiind cel mai bun din producția de mare serie.
Întotdeauna există loc pentru mai bine și s-a trecut la modernizarea mașinii BT-5. A rezultat modelul BT-7, o bijuterie a industriei de război la nivel planetar. Era tot o variantă rapidă și dotată cu o gură de foc de calibrul 45 mm. Rezervoarele de combustibil îi asigurau o autonomie superioară și permiteau desfășurarea unor ofensive în adâncimea teritoriului inamic. Ofițerii au considerat totuși că proiectilul tunului are puțină forță de distrugere și a fost concepută o variantă dotată cu o armă de calibrul 76,2 mm. Blindajul a fost îmbunătățit.
Tancurile, mașini sensibile și vulnerabile
Tancurile, chiar dacă protecția din oțel le dă un aspect de forță absolută, sunt mașini sensibile și vulnerabile. Trebuie să înfrunte în plină viteză tot felul de obstacole de pe câmpul de luptă și piesele sunt uzate. Au nevoie de ateliere de reparații și de piese de schimb din belșug. Nu se pot prezenta singure pe câmpul de luptă și necesită infanterie motorizată, artilerie pentru neutralizarea centrelor de rezistență și de avioane.
Nu este de mirare că Uniunea Sovietică a trecut la producerea de camioane la o scară fără precedent în Europa. Mulți cred că mijloacele de transport sunt construite pentru dezvoltarea economiei, dar toate fabricile constructoare de mașini erau concepute să livreze ceea ce era util armatelor cu efective impresionante. Erau existente în liniile sovietice la data de 1 iunie 1941 5.262 de tancuri BT-7 din diferite serii, suficiente pentru a forma 25 de divizii ideale pentru folosirea drumurilor bune. Șenilele înguste permiteau viteze superioare, dar nu le recomandau pentru terenurile grele, îmbibate cu apă. Erau un vis pentru orice tanchist, mai ales după ce a început montarea de motoare pe motorină.
Iosif Vissarionovici Stalin, la sfatul unor consilieri competenți, n-a fost mulțumit cu ceea ce avea și a cerut noi perfecționări în sensul creșterii protecției mijloacelor blindate de luptă, dar fără să fie sacrificate viteza și autonomia. S-a plecat de la forma de BT și a rezultat în anul 1939 mașina intrată în istorie sub indicativul banal de T-34.
Proiectele de tancuri pentru însoțirea infanteriei și pentru acțiuni în adâncimea frontului inamic au fost însoțite și de dezvoltarea unor modele care să ducă la străpungerea pozițiilor fortificate, capabile să înfrunte gloanțele perforante ale mitralierelor și proiectilele tunurilor anticar. Au fost înregistrate în iunie 1941 59 de T-35 și 481 de T-28. Sunt definite astăzi drept mașini depășite, dar infanteriștii epocii nu erau de aceeași părere atunci când erau sub focul acestor cuirasate terestre.
Producția de tancuri înseamnă atacarea cu orice preț a vecinilor
Tancul este o mașină ofensivă prin definiție, ceea ce înseamnă că un stat care trece la producția masivă de astfel de mijloace militare vrea cu orice preț atacarea vecinilor. Conducătorii sunt obligați să ocupe teritoriile vecinilor pentru că trebuie să acopere cheltuielile generate de uriașele fabrici de armament și de numeroasele divizii pregătite de asalt. Blindatele au capacitatea să reziste la ploaia de gloanțe și schije, dar se impune să acționeze împreună cu alte categorii de arme. Industria este obligată să livreze avioane din belșug, dar tot tunurile sunt cele chemate să zdrobească fortificațiile inamice sub un potop de obuze. Munițiile sunt mai grele și mai scumpe decât armele folosite la lansare și ghidare. Menținerea păcii în astfel de condiții înseamnă sărăcie și ruină.
Politicienii interbelici au vrut cu orice preț război mondial, criza economică fiind primul semn al pregătirilor intense. Numai din datele despre tancurile sovietice existente la 1 iunie 1941 se vede că resurse materiale și financiare au fost, dar conducătorii au dirijat acest potențial deosebit spre proiectarea și asamblarea de mijloace distrugătoare.
Crizele economice sunt provocate de deciziile politicienilor agresivi și lacomi de putere. Din păcate, ultima criză financiară care a început în anul 2007 a fost marcată tot de producerea masivă de armament scump. Omenirea nu poate să evolueze.
