Ministrul croat de externe Vesna Pusic i-a solicitat omologului său sloven Karl Erjavec "explicaţii în legătură cu această situaţie care este contrară spiritului acordului de arbitraj şi îi compromite aplicarea", conform unui comunicat al diplomaţiei croate. Ministrul a fost informat cu privire la presupusa incursiune de joi, a precizat ministerul.
În ceea ce-l priveşte, Erjavec i-a transmis dnei Pusic că "potrivit surselor slovene, nu a avut loc o incursiune în apele teritoriale croate".
În context, AFP aminteşte că un tribunal de arbitraj însărcinat cu rezolvarea vechiului diferend dintre cele două ţări urmează să înceapă în aprilie consultări cu ambele părţi.
O dispută teritorială opune cele două foste republici iugoslave încă de la proclamarea independenţei lor în 1991. Ea se referă la 13 kilometri pătraţi de pământuri nelocuite, însă miza o reprezintă accesul Sloveniei la apele internaţionale prin Golful Piran. Contenciosul cu privire la frontiera maritimă a blocat negocierile de aderare ale Croaţiei la Uniunea Europeană vreme de 10 luni în 2008. Cele două ţări au semnat un acord de arbitraj în 2009 sub egida UE şi s-au pus de acord asupra componenţei tribunalului de arbitraj în ianuarie.