Croatia Airlines ”atacă” piaţa din România cu trei zboruri săptămânale

Pasagerii vor avea la dispoziţie, până la mijlocul lunii octombrie, trei zboruri săptămânale între Bucureşti şi Zagreb, în zilele de luni, miercuri şi vineri, la preţuri ce pornesc de la 179 de euro, a declarat Kresimir Kucko, preşedinte şi director general al companiei Croatia Airlines.

Zborurile între cele două capitale europene vor avea loc în perioada estivală, respectiv mai-octombrie, a precizat acesta, luni, în conferinţa de presă ce a urmat zborului de promovare pe ruta Zagreb – Bucureşti, care a adus 73 de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă.

„Este vorba despre noua linie Croatia Airlines, pe care avioanele noastre zboară pentru prima dată în istoria companiei. Vom lega capitalele României şi Croaţiei până la mijlocul lunii octombrie de trei ori pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. În această perioadă vom veni cu un total de zece mii de locuri. Cred că mulţi locuitori ai României vor profita de cea mai rapidă conexiune de transport cu Croaţia, dar şi cu localităţi din afara Zagrebului, situate în partea continentală, unde vor simţi şi atmosfera mediteraneană a ţării noastre. Astfel, capitala noastră este conectată direct cu cinci destinaţii de la Marea Adriatică, fapt care oferă pasagerilor o creştere a calităţii în alegerea călătoriei. Optimismul, speranţa şi indicatorii turistici arată că în ultimii doi ani în Croaţia numărul turiştilor români a ajuns la două cifre. Cred că şi mulţi cetăţeni croaţi vor descoperi frumuseţile naturale, istorice şi culturale ale Bucureştiului şi ale României în general”, a spus Kresimir Kucko.

Preşedintele companiei aeriene se aşteaptă la călători şi din alte ţări, având în vedere că România este a doua cea mai mare piaţă din Europa de Sud-Est.

„Pe zborul Bucureşti – Zagreb aşteptăm şi călători din alte ţări, având în vedere că România este a doua cea mai mare piaţă din Europa de Sud-Est. Datorită acestui fapt, respectiv potenţialul pieţei româneşti, consider că această linie va contribui la o cooperare mai puternică a ţărilor noastre sub aspectul afacerilor, precum şi la întărirea legăturilor de prietenie. Toate acestea au influenţat decizia ca Bucureştiul să devină destinaţia numărul 37 în reţeaua noastră de zboruri şi, în acelaşi timp, şi o destinaţie regională importantă a Croatia Airlines”, a subliniat acesta.

Kresimir Kucko a precizat că, pe lângă ruta Zagreb – Bucureşti, pachetul turistic din acest an oferă zboruri directe din Zagreb la Stockholm, Helsinki şi Oslo, fapt care va face ca operatorul aerian să devină un contributor şi mai puternic în dezvoltarea turismului în Republica Croaţia.

Datorită creşterii capacităţii pieţei, în acest an Croatia Airlines aşteaptă o creştere a traficului de pasageri cu 7%, până la un record de două milioane de pasageri.

„Vreau să subliniez faptul că, în afară de Bucureşti, am introdus trei rute noi, de la Zagreb la Stockholm, Helsinki şi Oslo, consolidându-ne poziţia pe piaţă ca lider regional în Europa de Sud-Est. Astfel, avioanele noastre vor zbura direct din acest sezon către 39 de destinaţii în 24 de ţări europene, iar, datorită măririi capacităţii, aşteptăm o creştere suplimentară a traficului de pasageri şi pentru prima dată în istoria companiei un record de două milioane de pasageri”, a subliniat acesta.

Preşedintele Croatia Airlines estimează un număr de 10.000 de pasageri români şi croaţi pe întregul an 2017.

„De fapt este vorba doar despre şase luni, pentru că zborurile sunt pe timpul verii. Vom zbura doar pe orar de vară”, a precizat el.

Aeronava care va opera pe Otopeni are 76 de locuri şi este tip Dash8-Q400. Durata unui zbor între Zagreb şi Bucureşti este de o oră şi 40 de minute.

Flota companiei aeriene naţionale croate este formată din 14 aeronave (şase Airbus A319, două A320, şase Dash8-Q400), iar două aeronave CRJ1000 sunt în leasing.

La rândul său, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, a apreciat că sloturile alese de Croatia Airlines sunt „foarte favorabile turiştilor români, dar şi croaţi”.

„Sper ca acest început, cu trei zboruri pe săptămână, să devină din viitorul sezon de vară mult mai consistent. Şi din punct de vedere operaţional sloturile alese au fost foarte favorabile pentru turiştii români, dar şi croaţi. În plus, este important de spus că sloturile sunt în afara orelor de vârf, astfel încât confortul asigurat pasagerilor este maxim şi de aici şi sunt sigur că şi de la Zagreb”, a susţinut Iordache.

Potrivit acestuia, discuţiile cu Croatia Airlines în privinţa operării pe aeroportul Henri Coandă au durat 7-8 ani.

Întrebat dacă în prezent sunt discuţii şi cu alţi operatori aerieni şi dacă vor mai fi astfel de zboruri inaugurale în acest an, Valentin Iordache a răspuns: „Avem discuţii şi cu companii europene şi cu cele din Orient. În momentul în care acestea vor fi concretizate, vom anunţa. Este posibil teoretic şi de mâine să avem o companie, dar vom anunţa imediat ce un operator şi-a stabilit ferm orarul de operare şi va deschide efectiv online-ul”, a arătat el.

Şi ambasadorul Croaţiei în România, Davor Vidis, a salutat intrarea companiei aeriene croate pe piaţa românească.

„Sunt foarte fericit şi mândru că mă aflu aici pentru a ura bun venit zborului de promovare Croaţia Airlines din Zagreb către Bucureşti, primul zbor direct al unei companii croate, prin care sunt legate capitalele noastre. La acesta am lucrat mai mulţi ani şi în cele din urmă a venit timpul să concretizăm aceste dorinţe şi speranţe. Sunt bucuros să văd că acest proiect a fost implementat pentru un contact mai intens între cele două ţări în contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România în 2019, Croaţia în 2020 – la fel ca şi vizita anunţată a preşedintelui Republicii Croaţia în România şi a primului ministru român în Croaţia”, a afirmat Davor Vidis.

Cele două aeroporturi ale Capitalei, Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, au fost incluse în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru din 2017, de către Airports Council International – Europe.

CNAB a înregistrat, în primele trei luni ale anului 2017, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,6 milioane pasageri şi 28.249 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). (Sursa: Agerpres)