Din iunie până în luna septembrie, în zona de litoral a Croaţiei se poate ajunge mult mai ușor decât în restul anului, românii având posibilitatea de a opta pentru pachete de vacanţă cu zbor charter, ceea ce scurtează cu cel puțin 10 ore timpul alocat pentru drum. Zborul, care durează doar două ore, este direct spre Split. În total, pe acest unic zbor charter spre Coasta Dalmată sunt așteptați 1.500 de turişti români în această vară. Cu o linie de coastă fascinantă şi peste 1.100 de insule, Croaţia este considerată una dintre destinaţiile de top ale litoralului european. Are plaje cu pietricele în golfurile naturale de pe coasta Mării Adriatice, plaje mici pentru plimbări, plaje pustii, mai retrase, sau plaje cu nisip, foarte multe dintre ele distinse cu steagul albastru pentru că sunt bine întreţinute, ecologice, curate şi au numeroase facilităţi pentru turişti. În plus, Coasta Dalmată oferă istorie, de la opere ale antichităţii, monumente medievale și artă modernă, până la parcuri naturale cu o nesfârşită varietate a faunei, florei şi reliefului, cu posibilitatea practicării sporturilor pe apă. Mai mult, turiștii vor fi impresionați de gastronomia axată pe fructe de mare și de vinurile locale.

Pentru sezonul 2017, două zone sunt cele mai căutate, Riviera Sibenik şi Riviera Makarska, aflate la nord şi la sud de ora- şul Split, destinaţia finală a charterului. În cele zece staţiuni pe care le avem în ofertă, sunt cel puţin 40 de spaţii de cazare atent selectate de noi, ştiind gusturile publicului român. Avem în ofertă apartamente în vile, hoteluri de trei şi patru stele, cu mic dejun, demipensiune sau all inclusive, dar şi hoteluri de cinci stele cu mic dejun“, declară Ondina Dobriban, directorul general al turoperatorului Paralela 45, care a lansat charterul Bucureşti-Split în luna iunie. Turiştii care au rezervat deja o vacanţă pe Coasta Dalmată sunt fie familii cu copii, care preferă hotelurile cu piscină şi pachetele cu pensiune completă, fie tineri, în cuplu sau în grupuri mari, care caută apartamente şi hoteluri de trei şi patru stele din staţiunile pline de terase şi cluburi. Riviera Sibenik şi Riviera Makarska sunt atractive pentru toate categoriile de turişti.

La nord de Split, Vodice şi Sibenik sunt renumite pentru porturile vechi, străzile înguste şi pietruite, festivalurile organizate tot timpul verii şi monumentele conservate impecabil. Pimosten este considerat cel mai romantic oraş al Dalmaţiei datorită străzilor înguste din apropierea mării, plajelor întinse şi viilor cu care este înconjurată zona, iar Trogir este monumentul istoric înscris de UNESCO pe lista moştenirii culturale mondiale şi locul potrivit pentru iubitorii windsurf-ului, scufundărilor şi plimbărilor cu barca. Split, al doilea oraş ca mărime al Croaţiei, este locul care concentrează istoria şi cultura Coastei Dalmate, cu o mulţime de cluburi, baruri şi restaurante. Turiştii Paralela 45 se interesează în primul rând despre ce pot face în Split, unde ajung fie pentru întreaga vacanţă, fie pentru o excursie de o zi în timpul sejurului în Croaţia. La sud de Split, staţiunile de pe Riviera Makarska, Brela, Baska Voda, Tucepi, Podgora şi Makarska sunt cunoscute pentru plajele care au steagul albastru şi pentru peisaje. Staţiunile sunt fie foste sate pescăreşti, fie sunt construite în jurul unor izvoare termale ori la poalele muntelui.

 

Vacanţa în Croaţia poate fi una activă, în care să închiriezi o maşină şi să străbaţi toată Coasta Dalmată sau să iei la pas staţiunea pe care ai ales-o. Vei descoperi monumente şi clădiri istorice, centrele vechi ale oraşelor cu străduţele lor pietruite, cafenele, restaurante şi zone comerciale, dar mai ales croaţi extrem de prietenoşi şi amabili cu turiştii. Croaţia poate fi, în acelaşi timp, o destinaţie pentru luna de miere, datorită romantismului oferit de peisaje sau o destinaţie pentru practicarea sporturilor de apă“, mai spune Ondina Dobriban. Românii se alătură de anul acesta germanilor, slovenilor, cehilor şi austriecilor care vizitează an de an Croaţia, ţara cu numai patru milioane de locuitori, dar cu un număr de trei ori mai mare de turişti străini. Aceștia petrec, în medie, sejururi de cinci zile. Pentru români, sunt disponibile pachetele de şapte zile, care includ, pe lângă cazare, transportul cu avionul, taxele de aeroport, transfer de la aeroport la hotel şi retur, asistenţă turistică locală, şi pornesc de la 390 de euro de persoană pentru apartamente fără masă, 560 de euro de persoană pentru un hotel de trei stele cu demipensiune, 690 de euro de persoana pentru un hotel de patru stele cu demipensiune, tarife la care se adaugă taxele de aeroport în valoare de 95 de euro de persoană.

Pentru sezonul 2017, două zone sunt cele mai căutate, Riviera Sibenik şi Riviera Makarska, aflate la nord şi la sud de oraşul Split, destinaţia finală a charterului.
Ondina Dobriban, directorul general Paralela 45