Sfatul meu pentru o vacanţă la Mediterană: doar dacă o mai fi criză şi la anul, încercaţi Croaţia.
Criză, ne-criză, luna august e luna concediilor. Până vara aceasta, nu am avut ocazia să vizitez Croaţia. Cu un ochi la sumele facturate, dar neîncasate, din bilanţul firmei, mi-am propus să dau şi eu o şansă unei ţări relativ noi pe harta Europei de dincoace de zid, dar de fapt, cu o istorie destul de bogată. Faţă de România, există suficiente deosebiri, cel puţin aşa, la prima vedere. Au un litoral ce se întinde pe sute de kilometri. Au autostrăzi. Nu sunt în UE şi sunt foarte mândri că sunt croaţi. Au un stil arhitectural unitar, iar acesta nu este cu coloane, coloniţe şi cocoşi pe acoperiş. Pentru mai multe deosebiri, merită o vizită la faţa locului, dacă nu aţi făcut-o deja. Însă există şi extrem de multe asemănări, unele făcându-te chiar să te simţi ca acasă.
Limba nu are nicio legătură, însă auzi la tot pasul haide, pardon şi bravo, iar accentul cu care vorbesc engleza e ca al nostru. Cu admiraţie mai descoperi că românescul „hrană“ e şi de-al locului. Jalbă, izvor, de-asemenea. Vara trecută parcă, cu la fel de multă admiraţie, Cristian Tabără prezenta sate întregi de istro-români, undeva spre graniţa cu Italia.
Muzica, aşa cum este ea „consumată“, o poţi considera parte a culturii unui loc. Suntem foarte asemănători şi la acest capitol. Auzi, ca şi în România, trei categorii de muzică: hituri à la Europa FM, iar Final Countdown nu e deloc oldies aşa cum poate m-aş fi repezit să o încadrez; muzica de club cântată în mare parte de artiştii lor în acelaşi dialect al limbii engleze specific Balcanilor; nu în ultimul rând, turbo-folk-ul, nenică. Nu noi am inventat manelele. La noi doar influenţa minorităţilor majoritare le-a dat un aer mai nomad.
Portul. În cele două înţelesuri. Ca vestimentaţie, paietele, tricourile mulate sau ochelarii supradimensionaţi au rol la fel de important ca şi la noi. DG, AJ etc. sunt iniţiale ce apar peste tot şi la ei. La fel de mare ca şi la noi. Maşina ca accesoriu există şi la ei şi trebuie parcată fix în faţa intrării în club, ca şi la noi. Te plimbi prin oraşele vechi, în care pe rând românii, italienii şi austriecii şi-au lăsat amprente de vis, iar când vrei să faci o poză către mare din turnul vreunui castel medieval, îţi trebuie ceva dibăcie să fereşti pe cât posibil şantierul naval, silozul sau rafinăria. Cam ca la cazinoul din Constanţa. Aşadar, sfatul meu pentru o vacanţă la Mediterană: doar dacă o mai fi criză şi la anul încercaţi Croaţia, pământ românesc.
IULIAN PĂDURARIU, managing partner, Trout & Partners
