Croația lucrează asupra unui plan care ar dubla capacitatea de transport a conductei petroliere Adria până la două milioane de tone pe lună. Acst lucru ar putea ajuta și alte state membre UE, cum ar fi Ungaria, Slovacia şi Slovenia, chiar şi pentru Serbia şi Bosnia Herţegovina, care dispun de terminale şi rafinării conectate la conducta Adria şi care încearcă să îşi reducă dependenţa de gazele ruseşti, a relatat Financial Times.
„Croaţia are o şansă de a deveni poarta energetică pentru mai multe state vecine din Europa Centrală în actuala situaţie geopolitică energetică şi a dificultăţilor privind importurile de energie din Rusia”, a afirmat Igor Dekanic, profesor la Facultatea de Geologie a Universităţii din Zagreb.
Investiţiile destinate dublării capacităţii de transport ar ajuta la acoperirea nevoilor rafinăriilor din Ungaria, Slovacia şi Serbia
Autoritățile de la Zagreb a început să îşi diversifice sursele de alimentare cu energie cu mult timp înainte de declanșarea războiului din Ucraina. Croația a început să importe cantităţi din ce în ce mai mari de petrol din Azerbaidjan şi Kazahstan, iar în paralel şi-a redus importurile de petrol din Rusia până la un sfert din importurile totale.
Acum Croaţia poate profita de pe urma majorării livrărilor spre ţările vecine care încearcă să îşi diversifice importurile de energie, colectând comisioane în creştere de pe urma transferurilor de petrol şi gaze lichefiate.
Conducta de petrol Adria, monitorizată de compania Janaf, poate transporta aproximativ un milion de tone de petrol pe lună. Investiţiile destinate dublării capacităţii de transport ar ajuta la acoperirea nevoilor rafinăriilor din Ungaria, Slovacia şi Serbia. „Acest tip de decizii ar trebui luate în linie cu politicile energetice oficiale ale UE şi Guvernului croat. Janaf este pregătit să acţioneze rapid după ce decizia va fi luată”, a informat compania croată.
Croația ar fi putut de mult timp să fie un hub energetic european dacă autorităţile nu ar fi amânat construcţia terminalului de gaze lichefiate timp de un deceniu
Dublarea capacităţii de import de gaze lichefiate a terminalului de la Omisalj ar putea impulsiona rolul regional al Croaţiei. „Asta va face din Croaţia un adevărat hub energetic regional”, a anunțat luna trecută premierul croat Andrej Plenkovic.
Însă, expert pe energie la Global Energy Center, Andras Simonyi a evidențiat că Zagrebul ar fi putut de mult timp să fie un hub de import de petrol şi gaze, dacă autorităţile nu ar fi amânat construcţia terminalului de gaze lichefiate timp de un deceniu. „Croaţii au ajuns foarte târziu. SUA îşi vor majora rapid producţia de gaze lichefiate. UE a acceptat de asemenea gazele naturale drept combustibil de tranziţie. Însă va fi infrastructură în Europa? Nimeni nu va aştepta pentru Croaţia, care ar fi putut transporta mult mai multe gaze dacă ar fi fost mai ambiţioasă”, spune Andras Simonyi.