Numărul brandurilor din industria modei care vor intra în România, în acest an, prin franciză va creşte cu 30% faţă de 2007, când au fost înregistrate peste 50 de noi reţele. Piaţa românească a trezit interesul reprezentanţilor companiei Lolita după ce au citit un studiu care arăta că acest sector generează vânzări anuale de peste 6.000 de euro pe metrul pătrat. Un argument important a fost şi faptul că rata soldurilor se ridică încă la un nivel foarte atractiv
Numărul brandurilor din industria modei care vor intra în România, în acest an, prin franciză va creşte cu 30% faţă de 2007, când au fost înregistrate peste 50 de noi reţele.
Piaţa românească a trezit interesul reprezentanţilor companiei Lolita după ce au citit un studiu care arăta că acest sector generează vânzări anuale de peste 6.000 de euro pe metrul pătrat. Un argument important a fost şi faptul că rata soldurilor se ridică încă la un nivel foarte atractiv: sub 12% din totalul colecţiilor pe un sezon sunt supuse promoţiilor şi discounturilor.Pe suprafeţe comerciale de 100 de metri pătraţi, Lolita propune clienţilor patru colecţii pe an, grupate în peste 75 de teme şi dispunând de mai mult de 12.000 de referinţe, destinate femeii active, cu vârsta între 20 şi 45 de ani.
Reprezentanţii companiei anticipează costuri de amenajare cu 25% mai mici decât ale altor concepte similare din Europa. Astfel, investiţia într-un magazin al lanţului se ridică la 50.000 de euro (incluzând stocul iniţial de marfă), la care se adaugă taxa de franciză, cuprinsă între 3.000 şi 15.000 de euro, în funcţie de teritoriul acordat achizitorului.
Managementul companiei estimează că rata profitului din România ar putea fi de 23%, în ciuda nivelului mare al chiriilor din centrele comerciale, acest lucru datorându-se unei cifre de afaceri ridicate, generate de preţurile mici ale articolelor. Preţul liniilor de modă propuse pieţei va fi cu 25% mai mic decât al competitorilor direcţi, adresându-se clienţilor din clasa medie.
Rata anticipată de dezvoltare pentru România este apreciată la şapte magazine în următorii cinci ani, dintre care trei vor fi deschise în Bucuresti, urmând tendinţa de expansiune a centrelor comerciale în perioada 2008-2010. Conform reprezentanţilor companiei, puterea reţelei se sprijină pe două argumente: grupul are propriul departament de creaţie şi design şi produce în fabricile sale din Uruguay peste 40% din totalul anual al colecţiilor.
Internet: Pentru detalii, accesaţi www.capital.ro – secţiunea Afaceri Mici – unde puteţi să transmiteţi francizorului candidatura dvs.