În opinia sa, în cazul în care cheltuielile cu bunurile şi serviciile publice nu se pot reduce, atunci fie vor fi crescute unele impozite, fie, din nou, se vor efectua mai puţine investiţii publice, iar oricare dintre aceste ultime două variante este dăunătoare creşterii economice.
În interviu, Lucian Croitoru a vorbit şi despre necesitatea luptei împotriva corupţiei şi a clarificării drepturilor de proprietate. De asemenea, consilierul guvernatorului BNR susţine stabilirea unui parcurs clar, cu obiective intermediare, pentru adoptarea euro în 2019, conform programului anunţat, astfel încât procesul să nu fie decredibilizat în viitor.
Autorităţile au convenit cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale principalii indicatori pentru bugetul pe 2015. Consideraţi că este posibilă încadrarea în deficitul de 1,83% din PIB (cash) anul viitor fără taxe suplimentare?
Lucian Croitoru: Concepţia mea despre care ar trebui să fie filosofia bugetului în România este următoarea: atingerea ţintelor de deficit ar trebui să se realizeze prin raţionalizarea cheltuielilor, nu prin creşterea impozitelor. Raţionalizarea cheltuielilor înseamnă stabilirea de priorităţi şi eliminarea cheltuielilor inutile. Sunt încă multe instituţii care doar parazitează bugetul, fie pentru că sunt supradimensionate fie pentru că nu oferă servicii cu adevărat utile. Nu vreau să le numesc. Le ştiu foarte bine cei care construiesc bugetul. Dar politicienii nu se ating de ele, conştienţi că reducerea cheltuielilor în acele locuri ar fi greu de înţeles de către public. Având aceste lucruri spuse, pot să vă răspund la întrebare: în proiect, deficitul bugetar se atinge fără a creşte impozitele existente, dar reducând cheltuielile cu bunurile şi serviciile publice. Aceasta nu este, totuşi, o soluţie în spiritul filosofiei raţionalizării cheltuielilor, amintite mai sus. Faptul că nu cresc impozitele este pozitiv. Dar evitarea scăderii unor impozite, aşa cum s-a procedat în cazul accizelor, prin schimbarea regulii privind cursul de schimb utilizat sau prin prelungirea aplicabilităţii taxei 'de solidaritate' pe gaz, nu este pozitivă. Cheltuielile cu bunuri şi servicii, cel mai dificil de controlat agregat bugetar, scad cu 0,6% din PIB, adică cu 1,8 miliarde de lei. Nu se ştie exact care sunt sursele economiilor la aceste cheltuieli şi dacă această reducere a consumului intermediar public este consistentă cu furnizarea serviciilor publice în condiţii de eficienţă. Aceasta înseamnă şi că nu se ştie dacă reducerea respectivă este fezabilă. În schimb, cheltuielile de investiţii sunt prevăzute a creşte cu 8 miliarde de lei faţă de 2014, ajungând să fie de 3,2% din PIB. Dacă acele cheltuieli cu bunuri şi servicii nu se vor putea reduce, atunci fie vor fi crescute unele impozite, fie, din nou, se vor efectua mai puţine investiţii publice. Oricare din aceste ultime două variante este dăunătoare creşterii economice.
Care sunt riscurile pentru economie în cazul în care, în 2015, vor fi introduse taxe noi?
Lucian Croitoru: Sunt riscurile asociate cu scăderea cererii agregate, care şi aşa este la un nivel relativ scăzut. Aţi văzut exemplul recent al creşterii impozitelor în Japonia. Imediat, rata de creştere a PIB a scăzut. La fel ar fi şi în România. În plus, pentru România ar fi şi implicaţiile existenţei unor cercuri vicioase care au fost permanent prezente din 1990 încoace. Le-am tot menţionat: cercul vicios al economisirii, cel al politicii fiscale şi cel al economiei informale. Cercul vicios al economisirii apare din cauza drepturilor de proprietate neclare şi a corupţiei. Pe acest fundal, competitivitatea firmelor rămâne redusă. Cu o competitivitate redusă, firmele nu pot genera suficiente economisiri. Ratele dobânzii rămân relativ înalte şi investiţiile se amână, ceea ce duce la menţinerea la niveluri scăzute a competitivităţii. Şi cercul se reia. Cercul vicios al politicii fiscale apare dacă Guvernul nu vrea/nu poate să raţionalizeze cheltuielile şi, din acest motiv, creşte impozitele. Dacă tot amână raţionalizarea cheltuielilor, Guvernul nu va putea reduce deficitul decât crescând impozitele, şi astfel intră într-un cerc vicios. În sfârşit, cercul vicios al economiei informale apare din cauza creşterii repetate a impozitelor. Pentru a evita impozitele crescute, tot mai multe firme aleg să migreze în sectorul informal, adică nu mai plătesc impozite. Noi creşteri de impozite sunt necesare, şi tot aşa.
Care ar fi primii paşi pe care autorităţile ar trebui să îi facă pentru a pune bazele ieşirii din aceste cercuri vicioase în 2015?
Lucian Croitoru: Este necesar să se continue lupta împotriva corupţiei şi să se clarifice drepturile de proprietate. Aţi văzut că unele dintre cele mai mari dosare de corupţie sunt în domeniul retrocedărilor, unde drepturile de proprietate au rămas neclare. E necesar, de asemenea, să recunoaştem că avem multe arii în care cheltuim în mod ineficient banul public şi că numai un program de raţionalizare a cheltuielilor poate rezolva această problemă. E nevoie de curaj pentru a iniţia un astfel de program, pentru că pe termen scurt are costuri politice.
Care ar trebui să fie, din punctul dumneavoastră de vedere, priorităţile autorităţilor pentru a facilita accesul firmelor la finanţare?
Lucian Croitoru: Firmele nu trebuie să ajungă să depindă de autorităţi. Ele ar trebui să beneficieze de reguli clare, nepărtinitoare şi coerente între ele. În România, întrebaţi orice întreprinzător sau administrator de companii, regulile nu satisfac aceste cerinţe, concomitent. Rezultatul îndeplinirii acestei condiţii ar fi reducerea corupţiei, care este principala cauză a competitivităţii scăzute a firmelor noastre. Amestecul statului în economie nu poate duce la creşterea competitivităţii firmelor. Firmele competitive găsesc întotdeauna finanţare, fie din propriile resurse, fie de la bănci sau de la alţi creditori. Competitivitatea înseamnă productivitate. Fără o creştere prealabilă a productivităţii nu se pot acorda creşteri salariale. Pentru a creşte productivitatea este necesar însă un mai mare rol pentru pieţe în administrarea economiei. La noi niciodată pieţele nu au deţinut acest rol. Când îl vor avea, ele vor duce la o concurenţă crescută şi la inovarea tehnologică, care va creşte productivitatea şi mai mult. Problema este dacă publicul va da pieţelor rolul central în administrarea economiei. Pentru ca să poată face acest lucru, publicul are nevoie de o dreaptă autentică, care pune în centrul valorilor munca, regulile clare, coerente şi nepărtinitoare. Această dreaptă trebuie creată. Ea trebuie să îşi asume ca obiectiv înlocuirea 'capitalismului' de Dâmboviţa, dominat de clici, cu capitalismul competitiv, în care oportunităţile şi riscurile sunt exploatate şi, respectiv, asumate în limitele legii. În acest sistem, profiturile ar trebui să meargă la cei care reuşesc, iar pierderile la cei care au estimat greşit. Deocamdată nu suntem acolo, deşi lupta împotriva corupţiei, accentuată în ultima perioadă, este un pas mare în direcţia corectă.
România a reuşit să îndeplinească toate criteriile nominale pentru adoptarea euro. Care este, în opinia dumneavoastră, orizontul de timp în care Români va ajunge la un nivel de trai similar celor mai sărace ţări din zona euro?
Lucian Croitoru: Depinde de cât de mult vom munci şi cât de bine. Nici ceilalţi nu stau pe loc, aşteptându-ne pe noi. Şi ei doresc să devină mai productivi. Sunt 11 criteriile de convergenţă reală pe care le monitorizează autorităţile într-un tablou de bord. Numai doi depind şi de sectorul public. Zece dintre ei depind de sectorul privat (datoria privată, rata şomajului, poziţia investiţională internaţională netă, cursul real efectiv, soldul contului curent, ponderea exporturilor globale de bunuri şi servicii, indicele preţurilor imobiliare, fluxul creditului acordat sectorului privat, pasivele sectorului nefinanciar, costul unitar cu forţa de muncă). Dincolo de această monitorizare însă, ceea ce contează pentru nivelul de trai este nivelul PIB real pe locuitor. Pentru ca sectorul privat să progresez astfel încât nivelul nostru de trai să fie la nivelul la care vă referiţi trebuie să facem reforme care să dea un rol mai mare pieţelor, aşa cum v-am spus. Pieţele vor stimula creşterea economică. În plus, Guvernul trebuie să-şi facă treaba în ceea ce priveşte construcţia infrastructurii rutiere şi atragerea de fonduri europene. Numai aşa veniturile noastre pe locuitor vor creşte mai repede ca veniturile pe locuitor ale celor cu care ne comparăm.
A trecut aproape un an de când Guvernul şi Preşedinţia au anunţat obiectivul de adoptarea euro în 2019. În anul care a trecut s-au făcut paşii necesari?
Lucian Croitoru: După părerea mea, pentru ca proiectul să devină credibil şi fezabil, autorităţile trebuie să facă planuri concrete, cu ţinte intermediare, cu modalităţi de atingere a lor, în care să se arate ce premise creează acestea din urmă pentru a atinge ţinta finală a adoptării euro în 2019. Altfel, anunţarea ţintei fără ca ea să fie atinsă nu va face decât să decredibilizeze procesul în viitor.
Mai are România nevoie de un nou acord cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional după încheierea prezentului acord?
Lucian Croitoru: Opinia mea este că, după ce acordul prezent se va încheia, România va avea nevoie de un nou acord cu UE şi FMI, care să 'preseze' pentru reforme în sectorul real. Nu ar fi nevoie de un nou acord dacă am dovedi determinarea noastră internă de a face ceea ce trebuie fără a încheia acorduri care să încerce să garanteze că rămânem pe direcţia economic corectă. Pentru a rezolva problemele structurale din economie este nevoie însă de o determinare foarte solidă a decidenţilor, după opinia mea niciodată materializată în ultimii 25 de ani. Din această cauză, restructurarea întreprinderile de stat şi alte probleme structurale au rămas în centrul prezentului acord cu UE şi FMI.
Să admitem însă că determinarea autorităţilor va creşte şi prezentul acord se va finaliza cu succes. Aceasta înseamnă că România ar avea problemele structurale majore rezolvate. Împreună, structura adecvată a economiei şi stabilitatea macroeconomică, atinsă încă de acum câţiva ani, oferă fundamente economice solide. Aceasta este condiţia pentru ca o ţară să poată dispune de un acord fără condiţionalităţi asociate unui simplu acord precauţionar stand-by. Un acord numit Linie de Credit Flexibilă (Flexible Credit Line), ca cel din Polonia. Un astfel de acord este util în condiţiile incerte ale economiei europene şi ale tensiunilor geostrategice.
Sursa: Agerpres
