Politicile guvernului de la Bucureşti destinate majorării salariilor în sectorul de stat precum şi a salariului minim pe economie împing în sus şi salariile din mediul privat, însă în condiţiile în care productivitatea nu reuşeşte să ţină pasul cu creşterea salariilor, consecinţa este diminuarea competitivităţii, ceea ce este o veste proastă pentru inflaţie şi creşterea economică, susţine Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, informează Bloomberg.
‘Este o iluzie să crezi că poţi să ieşi în mod forţat din categoria ţărilor cu o mână de lucru ieftină. Competitivitatea economică a ţării este erodată’, a declarat Lucian Croitoru.
Guvernul României a fost criticat pentru că are o abordare economică pe termen scurt. Deşi creşterea economică a trecut de 5% graţie majorărilor salariale şi mai multor reduceri de taxe, Banca Naţională şi analiştii avertizează că aceste măsuri vor avea un efect asupra cheltuielilor de investiţii, ceea ce va limita creşterea viitoare.
Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii susţine că aproape un sfert din firmele pe care le reprezintă şi-au redus sau chiar încetat activităţile începând din luna octombrie 2015, unul din principalele motive fiind creşterea costurilor cu mâna de lucru, alături de lipsa de muncitori, birocraţie, taxele mai mari şi corupţie. Un exemplu este firma britanică Alison Hayes, unul dintre cei mai mari producători de textile, care în luna martie şi-a închis fabrica din România, ca urmare a creşterii costului cu mâna de lucru.
Potrivit unui clasament anual realizat de Forumul Economic Mondial (WEF), România a pierdut, în 2016, nouă poziţii în topul celor mai competitive economii ale lumii, căzând pe locul 62 din 138 de ţări, după patru ani în care şi-a îmbunătăţit poziţia. AGERPRES