„Marea lecţiei a crizei: vom învâţa că nu pieţele libere, ci proasta administrare a dus la criză”, a declarat azi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, într-o dezbatere organizată de CADI.
„Actuala criză nu a fost cauzată de un defect fundamental al pieţei. Criza a fost creată de politicieni, cărora li se datorează creditele proaste, de autorităţile monetare, care au creat lichiditate abundentă, şi de reglementatori, care au rămas în urma pieţelor”, a declarat Lucian Croitoru.
În ultimii 30 de ani, pieţele au fost lăsate să funcţioneze şi aşa au produs bunăstarea de acum, susţine Croitoru. Potrivit acestuia, „reglementarile trebuie să ne spună ce criterii să îndeplinim şi ce standarde. Nu ne pot spune ce avem voie şi ce nu avem voie să facem. Doar astfel poate fi stimulată inovarea”.
„Dacă guvernele aleg să salveze o industrie în declin, nu vor mai încuraja pieţele noi, aflate în dezvoltare. Măsuri similare după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial au determinat neîncredere în aceste sectoare”, a mai precizat Croitoru.