Iresponsabilitatea politică și goana după capital electoral au transformat privatizarea Oltchim într-un show mediatic de rău augur pentru combinat. Lipsa unui investitor strategic și a unei privatizări reale duce doar la insolvență.
Am putea spune că este păcat ce se întâmplă la Oltchim, însă nu mai putem zice decât că este jenant. Un circ mediatic în care afacerea în sine, destinele oamenilor și viitorul unui oraș întreg au trecut pe locul secund, iar bătălia politică, câștigarea de electorat și imaginea publică sunt principalele ținte ale actorilor.
Indiferent de ce se va întâmpla luni, 1 octombrie, când se va afla dacă Dan Diaconescu plătește pachetul de acțini câștigat la licitație sau nu, soarta Oltchim pare a fi una singură: insolvența. Cu un spectru major al falimentului, știut fiind că peste 90% dintre societățile autohtone intrate în insolvență sfârșesc prin faliment. Principala problemă a combinatului nu este doar plata salariilor restante și găsirea capitalului de lucru, ci datoriile și asigurarea materiei prime. Adică Arpechim, fără de care combinatul vâlcean degeaba își reia activitatea.
Ar fi trebuit spus de la bun început că contează mult mai puțin banii pentru creanța AVAS, și mai mult banii pentru investițiile de care are nevoie Oltchim. Bani pentru mediu, o sumă estimată la circa 90 milioane euro, pentru preluarea Arpechim, pentru plata utilităților la zi și a cheltuielilor de funcționare.
Fără Arpechim nu se poate
„Un eșec este un eșec, nu dă bine. Dar ca semnatar al acordului cu FMI, condiția care era pusă acolo, pentru mai multă precizie, era să se îndeplinească pașii de privatizare“, spune Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR). Această declarație descrie cel mai bine intențiile guvernului Ponta față de privatizarea Oltchim. Nu s-a dorit o vânzare reală, ci doar una de suprafață, care să permită îndeplinirea condițiilor impuse de FMI.
De aceea a fost făcut și caietul de sarcini astfel încât să poată participa oricine, inclusiv persoane fizice. Licitația eșua, iar guvernul Ponta rămânea salvatorul Oltchim (pentru moment). În acest caz, putem spune că Dan Diaconescu a încurcat planurile Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), venind cu o oferta acceptabilă pentru pachetul de acțiuni de 54% deținut de Ministerul Economiei. Numai că realizatorul de televiziune și proaspătul om politic Dan Diaconescu nu urmărește să se lanseze în afaceri cu polioli și PVC. Caută doar capital electoral, iar pentru acesta se folosește de suferința și naivitatea unor oameni care nu și-au luat salariile de luni bune. Diaconescu nu are bani nici măcar pentru acțiunile cumpărate (203 milioane lei), darămite pentru investițiile necesare la Oltchim, inclusiv preluarea Arpechim. Situația o putem numi „bătaie de joc“ sau „telenovelă“ (după cum îi spun și reprezentanții Guvernului, nu doar presa), dar mai degrabă este eșec grav al administrației publice românești și lipsă majoră de responsabilitate din partea tuturor celor implicați (inclusiv guvernările anterioare).
În primul rând, trebuie să înțelegem ce se întâmplă la Oltchim. Combinatul nu poate funcționa fără Arpechim, de care este legat cu conducte subterane de 60 de kilometri. Așa a fost conceput combinatul de la bun început, iar acest lucru este practic imposibil de modificat. Arpechim a fost preluată de către OMV odată cu achiziționarea Petrom, iar noul acționar a decis, în timp, că menținerea rafinăriei este viabilă. Oltchim a preluat, în 2009, activele petrochimice ale Arpechim, după ce OMV a dispus închiderea acestora, o tranzacție în valoare de 13 milioane euro, însă austriecii au decis ulterior să închidă rafinăria de tot. Fără rafinărie, instalația de piroliză a Oltchim nu are cum funcționa, deoarece utilizează benzine și gaze rezultate din procesul de rafinare a țițeiului. Una dintre materiile prime care ajung la combinat, etilena, nici nu poate fi transportată altfel decât prin conducte.
Cu alte cuvinte, nicio privatizare reală a Oltchim nu poate fi făcută decât prin includerea Arpechim în caietul de sarcini. Cum OPSPI nu a inclus în licitația organizată decât pachetul de acțiuni al statului, creanța AVAS și creanța Electrica, este clar că nu urma să negocieze realmente cu un investitor serios despre privatizarea combinatului. Pentru salvarea Oltchim este nevoie de bani. Mai exact, bani pentru achiziționarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom, la care se adaugă aproximativ 120 milioane euro pentru repornirea rafinăriei, pentru probe și investiții de mediu. Dacă Arpechim ar funcționa la capacitate, Oltchim ar avea asigurată o capacitate de producție de 65%, nivel la care își asigură rentabilitatea.
Pe lângă banii pentru Arpechim, eventualul investitor sau proprietar ar trebui să aducă 90 de milioane euro pentru investițiile de mediu și alte 40-45 milioane euro pentru salarii, repornirea instalațiilor și cheltuielile curente. După care se poate gândi și la datorii, care trebuie reeșalonate, refinanțate etc. Evident, un investitor strategic ar negocia de la bun început cu statul român creanța AVAS, care înseamnă aproximativ 250 milioane euro din totalul de circa 700 milioane euro datorii către furnizori, bănci, bugetul de stat.
Statul nu are bani de investiții la Oltchim
Statul român nu poate fi acest investitor nici dacă dorește acest lucru. În primul rând, nu îi permite acordul cu FMI și celelalte organisme internaționale, inclusiv Comisia Europeană. Și, în al doilea rând, nu are bani pentru așa ceva (peste 250 milioane euro), orice cheltuială cu Oltchim fiind adăugată la deficitul bugetar (fără a mai intra în detalii legate de posibilitatea de a face aceste investiții fără a fi considerate ajutor de stat de către Comisia Europeană).
Există un investitor cu asemenea putere financiară și, eventual, cu activități conexe domeniului? Nu știm, singurul candidat la acest post fiind, până acum, PCC SE, pe care mulți îi acuză că dorește să închidă combinatul pentru a elimina concurența fabricii de profil din Polonia, PCC Rokita. Pe de altă parte, reprezentanții PCC au arătat că preluarea Oltchim le-ar permite crearea unui concurent european real pentru giganții din domeniu, Shell sau BASF, dar și pentru concurența asiatică. Are PCC banii necesari repornirii Oltchim și Arpechim? Nu știm, dar nici nu i-a întrebat nimeni. Dacă OPSPI și șeful acesteia, Remus Vulpescu, ar fi negociat în mod real cu cei de la PCC ca investitor strategic, ar fi aflat ce intenții au germano-polonezii. Și poate s-ar fi aflat și de ce PCC a oferit atât de puțin în cadrul licitației, precizând totuși că vrea să cumpere Arpechim.
Declarații politice iresponsabile
Dan Diaconescu cere ca banii pe care i-ar plăti pentru acțiuni să se întoarcă la combinat pentru salarii și pentru capitalul de lucru. Adică o nouă datorie către statul român. Și „amenință“ că va aduce un investitor mare și important. Nu este exclus să aducă, dar acesta nu ar avea cu cine să mai negocieze, pentru că statul român nu ar mai fi acționar la combinat, ci doar creditor. De asemenea, Diaconescu cere garanții că niciunul dintre creditori nu va cere insolvența. Dar așa ceva nu îi poate garanta Guvernul, deoarece nu se poate implica în relațiile comerciale dintre companiile private.
Premierul Victor Ponta a declarat că, dacă Dan Diaconescu nu plătește acțiunile cumpărate, Guvernul va da bani pentru salarii și pentru repornirea combinatului și va reorganiza privatizarea peste șase luni. Și nu ca ultima licitație, ci cu investitori strategici etc.
Nici Dan Diaconescu și nici Victor Ponta nu au făcut referire la Arpechim. Și atunci cum ar putea rentabiliza combinatul, în absența principalului furnizor de materie primă? Cel mai probabil, nu se va „rentabiliza“ nimic pe termen lung, ci doar ar asigura pseudofuncționarea Oltchim până la sfârșitul anului, adică până după alegeri. După aceea, combinatul poate intra în insolvență, că perioada electorală a trecut.
Până la sfârșitul anului, vom mai asista la o bătălie: cea pe creanțe. Chimcomplex, compania controlată de Ștefan Vuza, a dorit să achiziționeze creanța deținută de Electrica, în valoare de 150 milioane euro, pe care a oferit doar 202 milioane lei (45 milioane euro), în condițiile în care Electrica vrea cel puțin 60 milioane euro. Din păcate, chiar dacă creanțele își schimbă proprietarul, pentru Oltchim este bine doar dacă respectiva companie este și acționar majoritar la combinat.
250 milioane euro este suma minimă necesară pentru repornirea Oltchim și Arpechim, inclu-siv investițiile de mediu fără de care acestea nu pot funcționa
Cei de la FMI ne-au spus foarte clar că era important de dat semnalul de voinţă politică pentru că, până acum, în ultimii ani au fost minţiţi de fiecare dată.
Victor Ponta, premierul României