Tapinarii mureseni rabda de foame. Nici ajutoarele Crucii Rosii romanesti si nici ale celei din Italia nu au reusit sa rezolve o situatie sociala tragica. Din tata in fiu, in aceasta zona se transmite mestesugul exploatarii lemnului. Ori pe ifron, ori impingand din tapine, ori lucrand la gatere, majoritatea oamenilor nu-si poate imagina un alt mod de viata. Desi, mai ales barbatii, erau obligati sa traiasca pe varf de munte, in baraci sau rulote, „indopandu-se” cu conserve, mamaliga sau paine veche de o saptamana. Acest domeniu economic trebuia sa aduca Romaniei si firmelor de exploatare un beneficiu consistent. Dar nu a fost sa fie asa.
O divizare „cu cantec”
Situatia de la IFET Reghin, de care apartin exploatarile si prelucrarile forestiere de pe Vaile Muresului si Gurghiului, este tragica. Datoria pe care o are firma fata de buget, asigurarile sociale, Romsilva si BRD depaseste 36 miliarde lei, iar capitalul social al firmei este de peste trei ori mai mic decat datoria. Problemele au inceput in iulie 1998, o data cu divizarea centralei BRAFOR Brasov in mai multe societati comerciale independente. Una dintre acestea a fost SC IFET Reghin (avand ca obiect de activitate exploatarea, transportul si prelucrarea lemnului brut). „Mostenirea” nu a fost deloc roz. Datoriile atingeau aproape 30 miliarde lei, iar de atunci gaurile lunare se cifreaza la 800.000.000 – 1.000.000.000 lei. Incepand de la aceasta data, structura actionariatului a ramas stabila: 40% FPS, 15% SIF, iar restul – cuponarii.
BRAFOR a lasat de izbeliste sucursalele, cu datorii cu tot. Incasarile din export se faceau dupa sase luni de asteptare, si cum IFET intra in criza de lichiditati, era nevoita sa recurga la credite bancare. Intre timp, atat penalitatile, cat si dobanzile cresteau, sufocandu-i pe forestierii mureseni.
In 1995, furtunile cumplite din zona au provocat doboraturi de vant in cuantum de peste un milion de metri cubi de material lemnos. Cu chiu cu vai, s-a inceput exploatarea acestora si vanzarea materialului lemnos la export. Insa aceasta activitate nu a durat mult timp. Accesul la doboraturi a devenit din ce in ce mai anevoios, iar costurile au crescut proportional. Cu timpul, forestierii mureseni au fost nevoiti sa traiasca doar din doboraturi, firma neputand participa, din cauza datoriilor, la licitatiile „normale” organizate de Romsilva. Acum, din cauza costurilor si degradarilor, lemnul exploatat nu se poate folosi decat pentru industria celulozei sau… pentru foc. Iar exploatarea costa de doua ori mai mult decat pretul de vanzare.
O lichidare
pe muchie de cutit
„Guvernantii din 1995 trebuiau sa declare zona cu pricina drept zona calamitata. Astfel, s-ar fi salvat ceea ce se putea salva”, ne-a spus directorul FPS Mures, Doru Opriscan. La randul sau, Ioan Rus, directorul general adjunct de la IFET, da vina tot pe guvernantii mai vechi si mai noi: „Statul nu a subventionat cu nici un leu. Am primit doar un TAF si un funicular. Imi amintesc ca, in 1977, cand numai pe Valea Gurghiului au fost doboraturi de vant insumand peste un milion de metri cubi, sapte IFET-uri au participat cu zece TAF-uri si tot atatea funiculare la recoltarea materialului lemnos.
De asemenea, inundatiile din 1995 au devastat instalatiile de transport. Timp de trei luni de zile, exploatarile au fost blocate. Nici atunci nu am primit nici un ajutor”.
Nu mai este o enigma pentru nimeni ca IFET Reghin este o firma falimentara. Restructurarea era necesara, dar nu s-a gasit nici un investitor care s-o preia cu datorii cu tot. Drept urmare, FPS a decis demararea procedurilor de lichidare administrativa. „O posibila reorganizare ar fi prelungit agonia”, ne-a spus Opriscan. In consecinta s-a dispus lichidarea. Aceasta operatiune nu a decurs deloc fara probleme.
La sfarsitul lunii noiembrie s-a intrunit AGA, pentru a da acordul de principiu privind lichidarea si intocmirea documentatiei necesare. Dar, lovitura de teatru! Unul dintre cei trei reprezentanti FPS, Teodor Crisan, a votat impotriva lichidarii si pentru restructurare. Aceasta decizie a dat peste cap proiectele FPS. Reprezentantii FPS doreau lichidarea administrativa, disponibilizarea intregului personal cu beneficiile Ordonantei nr. 9 si modularizarea intreprinderii. Modulele de lucru viabile urma sa fie scoase la vanzare, timp in care cele nefunctionale sa fie inchise definitiv. In locurile rentabile urma sa fie reangajati mai multi muncitori, pe baza de contract civil, pana la preconizata privatizare. Cativa lucratori ar fi fost angajati pentru paza si conservarea patrimoniului. Ca urmare a neintrunirii cvorumului din AGA, intreaga procedura a ramas in aer. Directorul FPS Mures ne-a declarat ca Teodor Crisan a fost suspendat. Actionarii de la IFET Reghin trebuiau sa se intalneasca din nou in ianuarie, dar AGA s-a amanat pentru sfarsitul lunii febuarie. FPS prefera o lichidare judiciara in locul lichidarii administrative, data fiind o mai mare simplitate a actiunii dictate de un judecator sindic.
O situatie sociala critica
Zona montana este saraca. In afara de cresterea animalelor si lucrul la munte, mii de familii nu au alta sursa de venituri. Daca in acest areal, in 1990, lucrau peste 3.600 de persoane, acum numarul lor s-a redus la circa 1.400. Inainte de Craciun, au fost disponibilizati inca 700 de muncitori. Oamenii nu si-au primit salariul din luna august a anului trecut. Un salariu mai mult simbolic fata de preturi: intre 642.000 lei si 800.000 lei brut lunar. Forestierii au ajuns la capatul rabdarii. In decursul ultimelor luni ale anului 1998, au blocat de trei ori DN 15, cerand plata salariilor restante si locuri de munca. De fiecare data, situatia a fost detensionata de prezenta scutierilor si a prefectului Dorin Florea care, prin negocieri diplomatice, a reusit aplanarea conflictului. In toamna trecuta, o declaratie a lui Florea a turnat gaz peste foc. El a spus ca forestierii mureseni sunt „puturosi” si, pentru redresarea situatiei, va chema muncitori din Maramures, dornici sa lucreze cu tragere de inima. Directorul Rus este cam de aceeasi parere: „Ar fi necesara o reducere de personal de 50%, iar intreprinderea ar trebui divizata pe module, in vederea privatizarii.” Pana la rezolvarea situatiei, familiile forestierilor duc o viata jalnica. Ajutoarele umanitare nu reprezinta decat o picatura in oceanul de nevoi. Oamenii au trecut de la protest si disperare la apatie si resemnare. Se aduna in crasmele din zona, unde cei batrani isi amintesc de prosperitatea zonei montane din perioada interbelica a baronului Banffy, iar altii regreta „bunastarea” si facilitatile de pe vremea comunismului. Langa o cinzeaca de „jinars”, ei isi deplang saracia, neputand sa spere ca se va intampla ceva favorabil lor sau numerosilor lor copii. Iar in multe crasme, pe ritm de blues, se aude o melodie din „folclorul nou”, avand refrenul: „Tapinare-mpinge pluta/ Impinge mai vartos/ Salvamare schimba-ti ruta/ Ca ne-necam in sos”. Falimentul anuntat de la IFET, pe langa consecintele economice vizand dezvoltarea zonei, are si o serie de efecte sociale cu implicatii greu de calculat. Perspectivele redresarii zonei nu se intrevad, iar locurile de munca alternative (cum ar fi in turism) nu reprezinta decat o himera pentru miile de familii de drujbari, tapinari si gateristi de pe Valea Muresului.
Exista totusi
sansa privatizarii
Si la Lunca Bradului situatia este… inghetata. La fabrica de cherestea domneste o liniste deplina. Aici, unde nu cu mult timp in urma tronau maldare de busteni si scanduri, este o pustietate dezarmanta. Nici pravaliile si nici crasmele nu mai prospera. „Oamenii nu mai au bani. Cumpara doar strictul necesar”, mi-a spus o vanzatoare. Oamenii de prin partea locului au mai primit ajutoare umanitare constand din doua tone de alimente de prima necesitate. Ceea ce este prea putin… Isi mai asteapta salariile restante si banii compensatorii de pe urma Ordonantei nr. 9. In ultima vreme, un zvon a inceput sa circule din ce in ce mai insistent in aceasta zona monoindustriala: exista sanse ca IFET sa fie privatizata. r
Aceste zvonuri ne-au fost confirmate de Doru Opriscan, directorul FPS Mures. El ne-a declarat ca exista trei potentiali cumparatori, trecand sub semnul anonimatului numele acestora. El ne-a afisat un optimism prudent: spera ca pana la sfarsitul lui martie sa se tina licitatia pentru IFET, cu tot cu datoriile sale de peste 50 miliarde lei. „Altfel, suntem obligati sa demaram lichidarea”, a specificat Opriscan. Intre faliment si speranta privatizarii, forestierii din Defileul Muresului isi duc zilele de azi pe maine. Si nu stiu cum sa explice copiilor lor modul in care au ajuns sa nu mai aiba ce le pune in farfurie, tocmai ei, care pana nu demult lucrau intr-o industrie prospera, ce le oferea salarii consistente. tt r
Peter Leb