In acest context, este usor de inteles de ce decizia privind viitorul proprietar a 51% din actiunile Bancii Comerciale nu este usor de luat. Nu avem de-a face cu vanzarea unei oarecare societati, pentru care hotararea sa se ia pe holurile Guvernului sau in cabinetul ministrului privatizarii. De aceasta data, onestitatea, fermitatea si transparenta sunt esentiale pentru imaginea Guvernului si pentru soarta sistemului bancar din Romania, atata timp cat avem de-a face cu o institutie care reprezint
In acest context, este usor de inteles de ce decizia privind viitorul proprietar a 51% din actiunile Bancii Comerciale nu este usor de luat. Nu avem de-a face cu vanzarea unei oarecare societati, pentru care hotararea sa se ia pe holurile Guvernului sau in cabinetul ministrului privatizarii. De aceasta data, onestitatea, fermitatea si transparenta sunt esentiale pentru imaginea Guvernului si pentru soarta sistemului bancar din Romania, atata timp cat avem de-a face cu o institutie care reprezinta o treime din acest sistem.
Probabil ca Guvernul si Comisia de privatizare, condusa de ministrul Ovidiu Musetescu, au trait o reala dezamagire atunci cand, la al doilea termen, pe 6 septembrie, au primit doar doua scrisori de intentie: una din partea grupului financiar francez Eulia si alta din partea consortiului format de HVB, a doua banca germana, si OTP, cea mai mare banca ungureasca. ING, desi si-a manifestat, in vara, interesul pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni al BCR, a renuntat intre timp. Desigur, autoritatile romane si-ar fi dorit sa vada la masa negocierilor toate numele mari ale finantelor mondiale, mai ales ca BCR este una dintre ultimele banci de asemenea dimensiuni din Europa Centrala si de Est ramase neprivatizate si singura de vanzare la aceasta data. Dar marile grupuri bancare europene sau americane au probleme la ele acasa. Stagnarea economiei mondiale si a celei europene, in special, dificultatile financiare cu care se confrunta principalii lor clienti, dezastrul din domeniul telecomunicatiilor, a carei expansiune a fost generos finantata de catre banci, sunt destule motive pentru a se abtine de la extinderea in Romania.
Din nou, la fel ca in cazul RomTelecom, cand decizia de vanzare a fost luata chiar la sfarsitul perioadei de expansiune a telecomunicatiilor in Europa de Est, si pentru BCR decizia a venit cam tarziu si intr-un context international deloc favorabil. Este de asteptat ca, indiferent de cate amanari va mai cere statul roman, cercul competitorilor sa ramana acelasi.
Desigur, Guvernul trebuie sa se consoleze si cu ideea ca, din punct de vedere economic, Romania nu este inca o tara foarte atractiva. Cu venituri reduse si o fiscalitate deloc incurajatoare, populatia nu va contribui prea curand la un „boom” al produselor bancare sofisticate. Din punctul de vedere al clientilor-firme, sistemul de creditare greoi, lipsa de experienta a sefilor de companii si conditiile economice grele ale pietei romanesti sunt tot atatea frane in dezvoltarea sistemului bancar. De aceea, este foarte probabil ca pentru Banca Comerciala Romana nu se vor arata pretendenti decat din randul celor obisnuiti sa lucreze in aceasta parte a lumii. Acum sau la primavara, este foarte probabil ca datele problemei vor ramane aceleasi.
Este posibil ca, din ratiunile enumerate mai sus si din motive pur strategice – BCR a jucat intotdeauna rolul de creditor de urgenta, atunci cand interesele Guvernului au cerut-o – decizia finala sa se indrepte catre o amanare mai tarziu decat primavara anului viitor. In acest caz, Guvernul va trebui sa-si asume consecintele nerespectarii promisiunilor facute Bancii Mondiale si Fondului Monetar. In cazul BCR, nu exista decizie fara riscuri.