Spectacolul Faust intră deja în al şaselea an de reprezentaţii şi se preconizează că vom asista și la jubileul de 10 ani, graţie premiilor valoroase, ovaţiilor nesfârşite şi criticilor favorabile.
Experienţă extrasenzorială, aflată „la graniţa dintre Pământ şi Iad“: aşa se autorecomandă spectacolul Faust, al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu. Expresia pare săracă odată ce te întâlneşti cu modernul Faust al lui Silviu Purcărete. Nu este un spectacol de teatru, ci o explozie de emoţii, o experienţă individuală puternică despre cunoaştere, credinţă, durere şi iubire, aşa cum spun reprezentanţii teatrului.
Regizorul surprinde esenţialul din lucrarea lui Goethe, mai precis pactul lui Faust cu Diavolul, pasiunea sa pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la cer. Dincolo de un text respectat cu sfinţenie, spectacolul lui Purcărete uimeşte prin proiecţii captivante, o muzică tulburătoare, costume sugestive şi jocul monumental al celor 120 de actori. Aceştia reuşesc să umple uriaşa hală industrială Balanţa fără a-i umbri, însă, pe Faust, interpretat fără cusur de actorul craiovean Ilie Gheorghe, şi pe Mefisto, în reprezentaţia magistrală a Ofeliei Popii.
„Înlănţuire de festinuri vizuale“
Criticile Faust-ului din Sibiu îţi dau fiori. „Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată“, spunea în urmă cu trei ani un jurnalist de la The Observer. Tot atunci, publicaţia The Guardian scria că Faust-ul lui Purcărete este atât de captivant, încât „eşti gata să îţi vinzi sufletul diavolului doar ca să continue succesiunea de imagini grandioase“, iar BBC compara spectacolul cu o „înlănţuire de festinuri vizuale“. În palmares îi intră, printre altele, şi trei premii UNITER, un premiu la Festivalul Internaţional de la Edinburgh şi un Herald Angel, care rareori este oferit actorilor din afara Regatului Unit al Marii Britanii.
Premiera Faust a avut loc în toamna lui 2007, când Sibiul a devenit capitală culturală europeană, şi a fost un triumf absolut. „Fiind un spectacol-mamut, nimeni nu prevedea că va avea o viaţă atât de lungă“, îşi aminteşte Ilie Gheorghe, cel care îi dă viaţă lui Faust. Graţie succesului pe care l-a avut încă de la primele reprezentaţii, spectacolul intră în cel de-al şaselea an, iar actorul este convins că vom asista și la jubileul de 10 ani. Se va juca în mod cert până în 2015, explică Constantin Chiriac, directorul TNRS, când vor fi puse în scenă zece reprezentaţii la Moscova. Până acum, au avut loc aproape 140 de spectacole Faust, la care au fost prezenţi 400 spectatori, în medie. Chiar şi după atâta vreme, biletele sunt epuizate într-o singură zi. „La mijloc e acest demiurg, Silviu Purcărete, acest regizor-poet, care prin metodele lui simple, dar profund didactice, ştie să îi speculeze unui actor până şi defectele, ajungând să facă din defectele lui adevărate calităţi“, povesteşte actorul Ilie Gheorghe despre cel care, în 24 de ani de colaborare, l-a „răsfăţat“ cu roluri extraordinare. „Mi-a purtat şi i-am purtat noroc“, adaugă actorul.
În spatele experienţei Faust se află un teatru modern, care aparţine în primul rând comunităţii, aşa cum îl descrie directorul Constantin Chiriac. „De trei ani jucăm în jurul a 400 de spectacole pe an, mai mult de un spectacol pe zi, iar gradul de ocupare a fost de 100%, ba chiar 103,26% anul acesta, prin adăugarea de scaune“, explică directorul teatrului. În plus, TNRS este singurul teatru care îşi vinde biletele online în orice monedă din lume. Proiectul Faust a fost pus pe picioare prin finanţarea Comisiei Europeane (300.000 euro), iar restul de până la 700.000 de euro a fost susţinut de Ministerul Culturii, de Asociaţia „Sibiu, Capitală Europeană“ şi de Primăria oraşului Sibiu.
Spectacolul Faust este jucat în hala industrială Balanţa, din Sibiu, iar în distribuţie sunt 120 de actori