Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la 17 aprilie 2017 peste depozitul unui supermarket într-o suburbie a capitalei portugheze Lisabona, provocând decesul a cinci persoane, conform Reuters, care citează serviciile de urgenţă locale.
Un responsabil al serviciilor locale de urgenţă a indicat că patru dintre victime sunt persoanele aflate în avion, trei francezi şi un elveţian, iar cea de-a cincea victimă se afla într-un camion care a explodat în urma prăbuşirii avionului.
Avionul de turism, care era înmatriculat în Elveţia şi se îndrepta spre Marsilia (Franţa), s-a prăbuşit la puţin timp după decolare peste depozitul unui supermarket situat în apropierea aerodromului din Tires, în suburbia Cascais.
***
20 martie 2017 – Un avion cu circa 50 de persoane la bord s-a prăbuşit în timpul manevrei de aterizare pe aeroportul Wau din Sudanul de Sud, transmit mass-media africane. Potrivit primelor informaţii aeronava aparţinea companiei South Supreme Airlines şi decolase din Juba, capitala ţării. Potrivit televiziunii ugandeze NBS şi ziarului National Courier toate persoanele aflate la bord au decedat.
16 ianuarie 2017 – Circa 40 de persoane, printre care şase copii, şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic produs în apropierea aeroportului din Bişkek, capitala Kârgâzstanului. Un avion Boeing-747, care a decolat din Hong Kong, s-a prăbuşit peste satul Datcha-Suu, în apropierea aeroportului din Manas, iar resturile sale în flăcări au avariat 43 de case.
25 decembrie 2016 – Un avion Tupolev Tu-154 având la bord 92 de persoane s-a prăbuşit în Marea Neagră la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci. Nu au existat supravieţuitori.
19 decembrie 2016 – Un avion militar rus s-a prăbuşit în Siberia, 23 de persoane fiind spitalizate. Potrivit Ministerului Apărării rus, un aparat de zbor Iliuşin Il-18, care venea de la Ekaterinburg, a efectuat o aterizare de urgenţă la 30 km de un aerodrom în apropierea oraşului Tiksi din Iakuţia, la 04.45 ora locală. 23 de persoane au fost transportate pe calea aerului la spital, dintre care 16 erau în stare gravă. O echipă de anchetatori militari s-a deplasat la locul accidentului.
18 decembrie 2016 – Un avion al armatei indoneziene s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu militar, iar toate cele 13 persoane aflate la bord au murit.Aparatul de tip Hercule C130 decolase în zona oraşului Timika şi s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă, aproape de oraşul Wamena, destinaţia zborului. Tragedia s-a produs în jurul orei 23.15 GMT.
28 noiembrie 2016 – Un avion cu 81 de persoane la bord, printre care membrii echipei de fotbal braziliene Chapecoense, s-a prăbuşit, în Columbia, în apropierea oraşului Medellin. Echipa de fotbal Chapecoense se deplasa la Medellin pentru a juca, la 30 noiembrie 2016, partida tur a finalei Copa Sudamericana contra echipei locale Atletico Nacional. Cinci persoane, dintre care trei fotbalişti ai clubului brazilian şi doi membri ai echipajului, au supravieţuit accidentului.
18/19 mai 2016 – Un avion al EgyptAir, cu 66 de persoane la bord, care făcea legătura între Paris şi Cairo, a dispărut de pe ecranele radarelor, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane. Zborul MS804 era efectuat de un avion de tip Boeing 737-800, care decolase în noaptea zilei de 18 mai de pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, urmând să aterizeze la Cairo, în dimineaţa zilei de 19 mai. Avionul EgyptAir s-a prăbuşit în sud-estul Mării Egee, în timp ce se afla în spaţiul aerian egiptean, la circa 130 de mile de insula Karpathos, situată între Rhodos şi Creta.
19 martie 2016 – Un avion Boeing al companiei aeriene low-cost flydubai, care efectua o cursă între Dubai şi Rostov-pe-Don, s-a prăbuşit pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în condiţii de vizibilitate scăzută, provocând moartea a 62 de persoane.
24 februarie 2016 – Un avion de linie de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă din vestul Nepalului, cu 23 de persoane la bord. Toate persoanele aflate la bordul avionului au murit. Rămăşiţe ale avionului şi cadavre carbonizate au fost găsite în muntele Soli Ghoptebhir din districtul Myagdi.
29 ianuarie 2016 – Un avion de mici dimensiuni pentru pasageri a căzut în Oceanul Pacific, în apropierea coastei australiene, cauzând moartea a trei persoane. Avionul decolase de pe aeroportul Moorabbin şi s-a prăbuşit în ocean, în largul coastelor statului Victoria, din sud-estul Australiei.
AGERPRES