În cadrul acestui seminarului de o jumatate de zi, participanţii au primit noţiuni teoretice de bază despre valorile colective şi individuale, exemple din activitatea profesioniştilor din companii multinaţionale şi modele de bune practici de la experţi.
Dorin Bodea, Senior Consultant&Manager Result Development, le-a prezentat participanţilor o sinteză a unui studiu original asupra modului în care se percep românii pe ei înşişi şi pe ceilalţi români.
Slavita Carmazan, Manager al Departamentului Dezvoltare Resurse Umane în cadrul APT Resources & Services, a avut o intervenţie plină de vitalitate privind procesul prin care interacţionăm cu indivizii, grupurile şi organizaţiile, dar şi tipurile de culturi care ne influenţează comportamentul, de la cultura familiala la cea naţională.
Keith Parker, consultant Ring Business Development şi trainer cu o experienţă de peste 10 ani, care l-a purtat din România până în SUA şi din Islanda până în Egipt, le-a oferit celor prezenţi o sesiune dinamică despre valorile diferitelor tipuri de culturi naţionale.
Sesiunile prelungite de întrebări şi răspunsuri şi feedbackul participanţilor au dovedit faptul că seminarul şi-a atins principalul scop propus, acela de a oferi şansa împărtăşirii unor metode creative pentru depăşirea barierelor în comunicarea interculturală.
Mai multe detalii despre Cross Cultural Communication Day şi despre alte evenimente marca Business-Edu se găsesc aici.