Fondul de Garantare în asigurări a plătit despăgubiri unui număr de 384 de clienţi ai Euroasig până la sfârşitul lunii aprilie, potrivit unui comunicat remis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Valoarea sumelor încasate de aceştia este de circa 2,5 milioane de lei. Concomitent, aproximativ 570 de clienţi urmează să primească în perioada următoare despăgubiri, în timp ce alţi 200 de foşti asiguraţi trebuie să mai aducă acte la dosare pentru ca acestea să fie soluţionate (pozitiv sau negativ) de către Fond.

Numărul dosarelor instrumentate de Fond la sfârşitul lunii aprilie era de aproape 1.150 şi reprezintă „peste 70% din numărul total de dosare pentru care s-au formulat cereri de plată”, potrivit comunicatului CSA.

Alţi foşti asiguraţi ai Euroasig au de încasat numai contravaloarea primelor de asigurare aferente perioadei de timp dintre momentul pronunţării falimentului şi cel al expirării contractului de asigurare.

Cum poţi primi despăgubiri de la Fond

„Lista potenţialilor creditori de asigurări ai Euroasig (..) conţine un număr de 6.691 creditori, din care 973 creditori ale căror creanţe izvorăsc din dosarele de daună şi 5.718 creditori îndreptăţiţi să recupereze primele plătite în avans, proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare”, se afirmă în comunicatul remis de Comisie.

Pe de altă parte, numărul de dosare instumentate reprezintă 17,2% din numărul total de potenţiale dosare.
Foştii clienţi ai unui asigurator care a dat faliment pot primi despăgubiri de la Fond numai dacă depun o cerere de despăgubire şi toate documentele solicitate de această instituţie.

DETALII:
Citiţi şi Doi ani pe lista de aşteptare pentru despăgubirile datorate de asiguratori.