Consiliul Comisiei de Supravegere a Asigurărilor (CSA) a dispus, marţi, trecerea sub administrare specială a societăţii KD Life Asigurări şi l-a numit pe Nicolae Crişan, fost preşedinte al instituţiei, administrator special. KD Life se afla, din ianuarie 2009, în procedură de redresare financiară în baza unui plan de redresare. De asemenea, Consiliul CSA a hotărât retragerea aprobării acordate de instituţie lui Ian Harrocks şi Kevin John Phillips pentru funcţia de director
Consiliul Comisiei de Supravegere a Asigurărilor (CSA) a dispus, marţi, trecerea sub administrare specială a societăţii KD Life Asigurări şi l-a numit pe Nicolae Crişan, fost preşedinte al instituţiei, administrator special.
KD Life se afla, din ianuarie 2009, în procedură de redresare financiară în baza unui plan de redresare.
De asemenea, Consiliul CSA a hotărât retragerea aprobării acordate de instituţie lui Ian Harrocks şi Kevin John Phillips pentru funcţia de director general, respectiv director general adjunct, la KD Life Asigurări.
„Decizia a fost luată ca urmare a faptului că cele două persoane semnificative nu au dus la îndeplinire măsurile prevăzute în planul de redresare”, se precizează într-un comunicat al CSA.
Preşedintele CSA, Angela Toncescu, a declarat că măsura dispusă de Consiliul CSA nu are implicaţii asupra activităţii comerciale desfăşurate de KD Life Asigurări, întrucât contractele de asigurare în desfăşurare îţi vor păstra valabilitatea şi se vor derula în condiţii normale.
„Astfel, toate drepturile asiguraţilor companiei sunt protejate corespunzător”, a spus Toncescu.
În conformitate cu prevederile legale, asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei, în termen de 10 zile de la data comunicării.
„Plângerea nu suspendă executarea deciziei CSA”, se precizează în comunicat.
KD Life Asigurări, în faliment
Grupul sloven KD a decis, în ianuarie, declanşarea procedurii de dizolvare şi lichidare voluntară a companiei KD Life Asigurări, proces care va fi pus în practică de Boştină&Associates Insolvency.
KD Life a fost autorizată să funcţioneze în mai 2006, iar la finele anului 2008 avea în portofoliu 7.502 contracte de asigurări în vigoare şi o cotă de 0,37% din piaţa asigurărilor de viaţă, ca volum de prime subscrise, care au atins 6,68 milioane de lei.
În 2008, potrivit datelor CSA, pierderile KD Life au crescut la 10,9 milioane de lei, de la 6,19 milioane de lei în 2007.
Asigurătorul are un capital social de 40,84 milioane de lei şi este controlat de KD Group Financna Druzba – 95,12% şi KD Zivljenje – 4,88%, conform datelor Registrului Comerţului.
Cele două entităţi sunt deţinute de KD Group, un grup financiar din Slovenia prezent în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est.
KD Group activează în domeniul administrării fondurilor de investiţii şi brokeraj, asigurări, servicii financiare, investiţii de capital şi bunuri imobiliare.
SURSA: Mediafax