Consiliul Suprem de Apărare a Ţării trebuie să adopte decizii ferme în legătură cu repunerea în funcţiune la capacitate maximă a producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino, arată Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România.
„CSAT trebuie să analizeze şi să adopte decizii ferme în legătură cu repunerea în funcţiune la capacitate maximă a producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino. Trebuie mobilizate în regim de „stare de urgenţă” toate resursele materiale şi umane, pensionari, specialişti din universităţi şi centre de cercetare din domeniu, pentru a recupera pierderile majore provocate de lipsa unor decizii corecte, transparente şi competente în ultimii zece ani. Producţia institutului nu s-a oprit nici în vreme de război şi este esenţial ca acesta să funcţioneze şi acum la capacitate maximă”, se precizează într-un comunicat al AOAR transmis, joi, Agerpres.
Reprezentanţii oamenilor de afaceri apreciază că producţia în România de vaccinuri, medicamente şi instrumente medicale este esenţială pentru satisfacerea necesităţilor pieţei interne şi crearea unor disponibilităţi la export, produsele acestui sector putând să contribuie semnificativ la creşterea PIB-ului, îmbunătăţirea balanţei comerciale şi crearea de locuri de muncă pentru specialiştii cu înaltă calificare.
Fabricile de medicamente trebuie declarate unități strategice
„Propunerea membrilor PRIMER de a declara fabricile de medicamente din ţară unităţi strategice şi de a depune toate eforturile necesare pentru ca în două luni producţia internă să asigure stocuri de medicamente de strictă necesitate îngrijirii sănătăţii este de maximă importanţă şi trebuie susţinută ferm, concret şi imediat de Guvern. Este necesară adoptarea în acest sens a unei decizii CSAT, care să permită simplificarea unor proceduri, diversificarea cât mai rapidă a gamei de produse şi a cantităţilor realizate, inclusiv a unor cantităţi suplimentare ce ar putea fi exportate”, precizează AOAR.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER) a solicitat marţi preşedintelui Klaus Iohannis, Parlamentului, Guvernului şi celorlalte instituţii ale statului să declare „imediat” fabricile de medicamente din ţară unităţi strategice, să solicite specialiştilor crearea unei liste de medicamente esenţiale şi activarea unor proceduri simplificate de înregistrare de medicamente şi materii prime, pentru ca fabricile PRIMER să înceapă demersuri de import şi producere în condiţiile stării de necesitate.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER) solicită preşedintelui Klaus Iohannis, Parlamentului, Guvernului şi celorlalte instituţii ale statului să declare „imediat” fabricile de medicamente din ţară unităţi strategice, să solicite specialiştilor crearea unei liste de medicamente esenţiale şi activarea unor proceduri simplificate de înregistrare de medicamente şi materii prime, pentru ca fabricile PRIMER să înceapă demersuri de import şi producere în condiţiile stării de necesitate.
PRIMER reuneşte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară.