Aproape un miliard de lei sunt puși la bătaie de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru investiții în eficientizare energetică și mobilitate verde. Ministrul Cseke Attila, a semnat 111 noi contracte de finanțare, depuse prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 81 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 904.513.715,72 de lei.
Se lucrează în șapte localități
Prin Valul Renovării, au fost semnate 18 contracte, în valoare de 124.554.915,96 de lei, pe care autoritățile locale din șapte localități le-au depus pentru creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor instituții publice (unități de învățământ și sedii administrative).
Prin Fondul Local, au fost semnate 93 de contracte, în valoare totală de 779.958.799,76 de lei, depuse de 74 de autorități administrativ-teritoriale, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor vehicule nepoluante, a unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, a unor sisteme inteligente de management urban/local, extinderea sistemelor de management integrat al traficului, instalarea unor sisteme de monitorizare video și a mobilierului urban inteligent, digitalizarea transportului public, implementarea unor soluții de parcare inteligentă de tipul park&ride, precum și realizarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare.
Începe expertizarea clădirilor
Ministrul Dezvoltării a precizat că în noua legislație, intrată în vigoare anul trecut, în ceea ce privește sănătatea și educația există un termen cu privire la expertizarea clădirilor construite până în 1978.
Invitat în emisiunea ”Proiect de țară: România” de la Prima News TV, Cseke Attila a precizat că ”nu pot să fac previziuni, nu cred că cineva poate, am văzut foarte multe opinii, estimări. Eu pot să spun ce trebuie să facem iar această lege are nişte mecanisme clare, dacă avem cifre exacte, câte clădiri se încadrează în risc seismic”.
Oficialul român a mai spus că expertiza trebuie începută la 1 ianuarie 2025 și terminată la 1 iunie 2026.
”Trebuie începută expertizarea la 1 ianuarie 2025 la 1 iunie 2026 expertizarea trebuie să fie terminată. Avem experţi pe risc seismic pe diferite categorii de lucrări, 276 de experţi care au astăzi drept de semnătură, pentru a expertiza aceste clădiri”, a spus ministrul Dezvoltării.