Ministerul Dezvoltării a lansat, anul trecut, un apel de proiecte pentru construcţia unor creşe noi, moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, finanţate din fonduri guvernamentale.
64 dintre cererile primite pentru acest apel de proiecte vor fi finanţate acum din PNRR
”Acest program beneficiază de cele mai multe proiecte mature”, a declarat Cseke Attila.
În urma finalizării apelurilor de proiecte, 64 de creşe pot primi finanţare, iar pentru 22 dintre ele a fost semnat şi contractul de execuţie, a subliniat ministrul, adăugând că, celelalte 42 sunt în procedură de licitaţie publică şi urmează să fie încheiate contractele de execuţie a lucrărilor.
”După cum este cunoscut, cu o finanţare în valoare de aproape 300 milioane de euro din PNRR, Ministerul Dezvoltării va construi peste 100 de creşe noi. Totodată, Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziţia autorităţilor interesate proiecte-tip, grăbind semnificativ procesul de construcţie şi diminuând costul total, prin eliminarea necesităţii de a proiecta fiecare creşă în parte”, a mai transmis Ministerul Dezvoltării.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uşi şi geamuri izolante.
Creșele vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puţuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. Vara vor fi folosite pentru răcirea spaţiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creşele pornind de la 10 grade.
Acestea vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, şi, în acest fel, cheltuielile vor fi mici. Mai mult, în funcţie de mărimea lor, noile creşe vor asigura locuri pentru 40-110 copii şi vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber.
În prezent, în creşele de stat, sunt locuri disponibile pentru mai puţin de 4% dintre copiii de vârstă antepreşcolară, aproximativ 16.000 copii.
”Construcţia creşelor finanţate prin PNRR, până în anul 2025, va asigura încă 7.450 locuri, la care se adaugă locurile în creşele construite de Ministerul Dezvoltării cu finanţare din bugetul naţional”, a reiterat ministerul dezvoltării, Cseke Attila.
Prin programul guvernamental de construire de creşe, finanţat de Ministerul Dezvoltării, va începe construcţia primei creşe în luna august.