Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat semnarea a 46 de noi contracte de finanțare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny„.
Cseke Attila spune că valoarea totală a acestor contracte este de 396.146.692,48 de lei.
Acordurile semnate se referă la diverse proiecte, cum ar fi revitalizarea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de utilități publice pentru alimentarea cu apă, canalizare și iluminat public, îmbunătățirea căilor pietonale, dezvoltarea de piste pentru bicicliști și construirea sau consolidarea podurilor.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), ministrul a precizat că numărul total de contracte semnate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a ajuns la 1.116, cu o valoare cumulată de 12.218.452.368,30 lei, inclusiv proiectele semnate recent.
Sumele pentru decontarea facturilor pentru 32 de obiective au fost virate
La finalul lunii aprilie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat că a virat suma de 42.805.894,46 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 32 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Facturile au fost depuse de autorităţile locale atât pentru modernizarea infrastructurii de drumuri și pentru realizarea sau extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile și a sistemelor de canalizare, a precizat ministrul Cseke Attila.
După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.
Cu doar o zi înainte de acest anunț, ministrul Cseke Attila spunea că a semnat 55 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 541.519.340,19 de lei.
Contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, extinderea unor stații de epurare, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și punți.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.070, în valoare totală de 11.822.305.675,82 de lei.