Investițiile în cadrul programului Anghel Saligny, prioritizate în funcție de gradul de execuție

Cseke Attila a anunțat joi că, în cadrul programului Anghel Saligny, investițiile vor fi prioritizate în funcție de gradul de execuție. Astfel, 50% din bugetul alocat fiecărui domeniu va fi direcționat către proiectele care au un grad de execuție mai mare de 80%.

”Astfel, pe domenii de investiţii din bugetul alocat pe 2025, 45% din buget va merge pentru lucrări de sisteme de apă şi sisteme de canalizare, 30% pentru sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi 25% pentru infrastructură de drumuri, poduri, podeţe şi pasaje sau punţi pietonale, aşa cum este definit programul. În cadrul acestor domenii vor fi prioritizate investiţiile în funcţie de gradul de execuţie, astfel încât 50% din bugetul fiecărui domeniu să fie alocat pentru obiectivele de investiţii pentru care gradul de execuţie este mai mare de 80%”, a declarat el.

Ministrul Dezvoltării a adăugat că 30% din bugetul alocat va fi destinată investițiilor cu un grad de execuție cuprins între 40% și 80%, iar 20% va fi alocat proiectelor care au un grad de execuție între 0% și 40%.

”Acordăm, deci, prioritate pentru lucrările care au un grad de execuţie ridicat, astfel încât să asigurăm finanţarea necesară finalizării acestora.

Atât la programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, cât şi la programul derulat prin Compania Naţională de Investiţii, în ambele hotărâri de guvern se găseşte o reglementare aprobată de guvern care asigură, la fel, predictibilitatea acestor investiţii, astfel încât plăţile pentru ambele programe vor fi făcute în perioada 15-17 a fiecărei luni, astfel încât atât beneficiarii, în principal autorităţii locale, cât şi antreprenorii, cei care execută aceste lucrări de construcţii, să cunoască exact şi să ştie exact când se fac transferuri de sume, când se plătesc facturile depuse, la fel în platformele digitale pe care le avem la Ministerul Dezvoltării”, a spus el.

Au fost introduse mecanisme care asigură predictibilitatea

În legătură cu a doua hotărâre de guvern, referitoare la implementarea Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat prin CNI, Cseke Attila a spus că au fost introduse mecanisme care asigură predictibilitatea în gestionarea lucrărilor din diferite domenii administrate de CNI.

”Acest mecanism ne asigură finanţarea sigură, garantată, pe 2025, ca toate investiţiile care astăzi sunt cu grad de execuţie de minim 80% şi se derulează prin CNI, să poată fi finanţate şi finalizate în 2025. Deci avem pe aceste criterii de prioritizare toţi banii necesari în buget, să terminăm toate lucrările care au grad de execuţie de minim 80% şi, sigur, restul bugetului va fi alocat pentru investiţiile care au un grad de execuţie mai redus”, a declarat el.

Oficialul a explicat ce înseamnă acest lucru în 2025.

”Înseamnă că ceea ce am anunţat deja, şi suntem în procedură de recepţie finală, vom putea preda Cazinoul din Constanţa, noul ansamblu pentru Academia de Muzică din Cluj,  Căminul studenţesc al Universităţii de Vest din Timişoara, Căminul studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Sediul Tribunalului şi Judecătoriei Alexandria, şi Spitalul Nou de la Sinaia”, a spus ministrul Dezvoltării.

Cseke Attila a precizat, de asemenea, că există un mecanism de flexibilizare care permite o utilizare mai eficientă a resurselor financiare. Astfel, în cazul în care rămân fonduri neutilizate între diverse domenii de la o lună la alta, acestea vor putea fi redistribuite, pentru a asigura continuitatea finanțării investițiilor aflate în derulare.

Proiect de lege dedicat Bucureștiului

Ministrul Dezvoltării a mai declarat că la nivelul ministerului a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege dedicat Capitalei, cu termen de finalizare stabilit pentru 15 iunie.

După ședința de Guvern, acesta a fost întrebat dacă în sesiunea parlamentară aflată în desfășurare se va discuta despre o lege a Capitalei.

”Avem un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului pentru elaborarea unui proiect de lege a Capitalei care să reglementeze toate mecanismele administrative de urbanism, financiare şi tot ceea ce este necesar în relaţia dintre Primăria Municipiului şi Primăriile de Sector”, a afirmat el.

Oficialul a adăugat că grupul de lucru are ca termen 15 iunie pentru a-i prezenta un proiect de lege.