Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a solicitat preşedintelui Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti să organizeze noi întâlniri cu reprezentanţii medicilor de familie pentru discuţii privind problemele acestora şi a apreciat că vor fi găsite soluţii.
Au mai fost organizate astfel de întâlniri cu medicii de familie şi la unele discuţii aceştia nici nu s-au prezentat, a arătat Cseke, dar vor mai fi organizate noi astfel de întâlniri.
"Cred că vor fi găsite soluţii", a spus Cseke. El a precizat că nu există o problemă legată de finanţare, ci că trebuie schimbată filosofia de finanţare.
Mai mulţi medici de familie au protestat, la sfârşitul lunii februarie, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, nemulţumiţi de faptul că li s-au cerut adeverinţe noi pentru unii pacienţi şi considerând că aceasta nu este datoria lor, ci a Casei de Asigurări de Sănătate.
Aceasta după ce medicii de familie au decis, în februarie, să nu semneze contractul-cadru cu CNAS, care i-ar duce la faliment şi să conteste în instanţă actele normative ce încalcă drepturile pacienţilor şi medicilor, reclamând că sunt puşi să editeze carduri şi să facă muncă forţată fără să li se asigure cele necesare. Aceştia au căzut de acord asupra faptului că vor continua să practice medicina fie în mod privat, fie în alte ţări, dacă guvernanţii îi obligă la semnarea contractului.