CSSPP a lansat în dezbatere publică norma privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor private

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a lansat in dezbatere publica un nou proiect de act normativ - Norma privind obligatiile de raportare si transparenta in sistemul pensiilor private, informeaza un comunicat al CSSPP. Reglementarile se refera obligatiile de raportare si transmitere de informatii de catre entitatile autorizate/avizate sa functioneze pe aceasta piata, atat CSSPP, ca autoritate de supraveghere si control, cat si participantilor la fo

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
(CSSPP) a lansat in dezbatere publica un nou proiect de act normativ – Norma privind
obligatiile de raportare si transparenta in sistemul pensiilor private,
informeaza un comunicat al CSSPP.

Reglementarile se refera obligatiile de raportare si
transmitere de informatii de catre entitatile autorizate/avizate sa functioneze
pe aceasta piata, atat CSSPP, ca autoritate de supraveghere si control, cat si
participantilor la fonduri de pensii. Norma se adreseaza administratorilor de
fonduri de pensii, depozitarilor activelor fondurilor de pensii si agentilor de
marketing persoane juridice: brokeri de pensii si intermediari care desfasoara
activitate de marketing al fondurilor de pensii.

Informatiile transmise trebuie sa fie reale, corecte si
complete si, daca este cazul, CSSPP poate sa solicite entitatilor raportoare
completarea acestor informatii, iar in situatia in care administratorul sau
depozitarul transfera atributii acestora, orice documente pe care le considera
necesare in legatura cu tertii.

Potrivit proiectului de norma, administratorul
transmite CSSPP urmatoarele rapoarte:

-un raport anual

-semestrial – raportari contabil

-trimestrial – valoarea ratei de rentabilitate a fondului de
pensii

-lunar:

  • pentru activitatea proprie de administrare de fonduri de
    pensii: balanta de verificare analitica si situatia privind comisioanele platite
    agentilor de marketing persoane juridice,
  • pentru fondul de pensii: balanta de verificare analitica,
    situatia detaliata a investitiilor, precum si informatii despre participantii
    la fondul de pensii
  • calculul provizionului tehnic valabil pentru luna urmatoare,
    cu mentiunea ca depozitarul va transmite valoarea provizionului tehnic existent
  • saptamanal – informatii despre participantii la fondul de
    pensii
  • zilnic – situatia activelor si obligatiilor fondului, precum
    si date despre valoarea activului total, valoarea activului net, valoarea
    unitara a activului net si numarul de unitati de fond, urmand ca si depozitarul
    sa transmita datele sale despre aceste ultime categorii de informatii.

Sunt reglementate si obligatiile administratorului de informare a participantilor.
Administratorul transmite participantilor doua categorii de informatii :

-gratuit, in scris, fiecarui participant, la ultima adresa de
corespondenta comunicata, cu respectarea termenelor legale, toate informatiile
prevazute de legislatia in vigoare si de normele CSSPP

-contra cost, informatii suplimentare, altele decat cele
gratuite.

Alte obligatii de raportare ale administratorului sunt cele de publicare pe
pagina de web a urmatoarelor categorii de informatii:

-raportarile anuale si semestriale depuse la CSSPP

-semestrial – situatia activelor si obligatiilor

-saptamanal – raportari privind participantii, precum si
situatia valorii activului net

De asemenea, proiectul reglementeaza si obligatiile de raportare si de
transparenta a celorlalte entitati: depozitarii si agentii de marketing.

Sursa: CSSPP